S-a acţionat începând cu ora 14.30 şi până a doua zi la ora 2.00 cu şase utilaje de împrăştiat material antiderapant, pe poduri, la intrările în oraş, pe principalele artere de circulaţie din municipiu şi pe străzile adiacente lor. În timpul intervenţiei de luni, spun cei de la Polaris, „care s-a derulat în ordinea de prioritate stabilită de către concedent (Primăria Municipiului Arad), s-au împrăştiat 80 de tone de sare, fiind angrenaţi în acţiune şi 20 de muncitori necalificaţi care au intervenit pe poduri, pe bulevard, pe strada Meţianu, în faţa Primăriei Arad şi în Piaţa Avram Iancu. Marţi, la ora 2.00, intervenţia a fost finalizată, străzile din municipiu fiind pe deplin circulabile”. Ce mai spune firma care asigură deszăpezirea oraşului? Că societatea este pregătită să facă faţă ninsorilor abundente, pe stocul societăţii aflându-se, în continuare, peste 1.000 de tone de sare şi 100 de metri cubi de clorură de calciu, stocurile refăcându-se după fiecare intervenţie.
80 de tone de sare pentru prima deszăpezire
80 de tone de sare pentru prima deszăpezire
Reactualizat la:
SC Polaris M Holding a intervenit pentru prima oară în această iarnă pentru a deszăpezi străzile municipiului Arad în după-masa zilei de 4 ianuarie.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Poliţia Rutieră va sancţiona şoferii care opresc pe marginea drumului pentru „celebrele” poze din lanul cu rapiţă.
Local
Călin Bibarţ şi Iustin Cionca, alături de echipele lor de consilieri, şi-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!