A fost Gala Campionilor FR motociclism

De Daniel Scridon
A fost Gala Campionilor FR motociclism
Federația Română de Motociclism, condusă de arădeanul Cristian Mureşan, a oferit primilor trei clasaţi la fiecare categorie, medalii, trofee şi premii, la Gala Campionilor 2018, eveniment organizat în sala de evenimente Biavati din oraşul nostru.

MVP-ul galei a fost arădeanul Robert Mureşan, care a primit premiul pentru Sportivul Anului – Viteză, el clasându-se pe locul I și la clasa Superbike. „Nu pot decât să fiu mulțumit de acest an, pentru că a fost unul foarte greu, dar am reușit să-mi îndeplinesc obiectivele și asta e tot ce contează. În 2019 voi încerca să îmi păstrez titlurile de campion național și est-european, dar voi participa și în Campionatul European Superstock 1000, unde sper să reușesc să iau un titlu în premieră pentru România” – a spus Robert Mureşan.

Iată numele sportivilor arădeni care au fost premiaţi:

Viteză, Clasa Oldtimer – Cristian Sărac, Arici Supermoto, loc 1; Motodrom, juniori 3 – Alessio Lemmi, Las Vegas, loc 3; Supermoto, Clasa SM 65 – Alessio Lemmi, Las Vegas, loc 3; Clasa Hobby (Cupa FRM) – Joanan Nagel, Lion Racing Sebiş, loc I; Regional Hard-Enduro, Clasa Veterani – Ştefan Nagy, Las Vegas, loc 2; Clasa ATV Pro – Adrian Sima, Lion Sebiş, loc 2 şi Emil Epure, Lion Sebiş, loc 3; Clasa Quad Hobby – Denis Iacob, Lion Sebiş, loc 1 şi Marco Iacob, Lion Sebiş, loc 2; Clasa B – George Leric, Hard Enduro, loc 3; Clasa C – Adrian Tudur, Lion Sebiş, loc 1, Alex Tudur, Lion Sebiş, loc 2 şi Florin Novanc, Lion Sebiş, loc 3; Endurocross, Clasa ATV Pro – Cătălin Mocuţa, Lion Sebiş, loc 3; Enduro, Clasa B – Milan Kubalak, Lion Sebiş, loc 2 şi Ioana Scărlătescu, Las Vegas, loc 3.

Mulţumit de anul 2018, Cristian Mureșan, președintele FRM, a spus: „Vreau să felicit în special sportivii, care sunt actorii principali ai acestui eveniment. Desigur, pe lângă sportivi sunt părinții care îi susțin, plus mecanicii și toată echipa. Am tot respectul pentru toți cei care muncesc ca acest sport să existe în România”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !