A început al 295-lea an de învăţământ german în Arad

De M.B.
4Comentarii
A început al 295-lea an de învăţământ german în Arad
Pentru cei aproape 1400 de copii de la Liceul German, profesorii şi părinţii aşteaptă investiţii în clădirea principală a şcolii, care nu a fost reabilitată de peste patru decenii.

ARAD. Elevii Liceului Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn” s-au reîntâlnit după vacanţa de vară, iar aproape o sută dintre ei au păşit pentru prima dată dincolo de gardul şcolii, fiind în clasa zero. Ei au fost în centrul atenţiei festivităţii de deschidere a anului şcolar, prezentându-se în tradiţionalul tur de onoare.

Liceul are aproape 1400 de elevi în anul de studiu 2019-2020, care este al 295-lea an de învăţământ în limbă germană în Arad. Prima dată s-a predat în această limbă în 1725, tot la o şcoală din cartierul Aradul Nou, unde era concentrată comunitatea germană. Atunci exista o singură clasă de elevi, iar astăzi sunt 52.

Unul dintre cei mai cunoscuţi profesori ai şcolii, Michael Szellner, spune că noul an începe nu doar cu speranţe pentru rezultate mai bune decât în anii anteriori, dar şi cu aşteptări din partea autorităţilor. „Şcoala noastră este una dintre cele mai căutate din oraş, şi nu doar de copiii din familii de etnie germană. Cu toate acestea, de 12 ani este amânată construirea unei săli de sport, iar clădirea principală a şcolii (de pe strada Posada – n.r.) nu a fost reabilitată integral de când a fost construită, în urmă cu 42 de ani. Această clădire a fost ridicată din banii comunităţii, părinţii fiind cei care au donat fondurile pentru a se construi o şcoală în Aradul Nou. Mulţi părinţi au participat şi la lucrări, eu eram elev în clasa a IV-a când tatăl meu şi-a luat concediu pentru a ajuta la construirea şcolii”, spune Michael Szellner.

Şcoala germană s-a înfiinţat la doi ani după instalarea coloniştilor veniţi din Frankonia (Nurnberg), iar comuna a devenit Aradul Nou. Coloniştii au ajuns aici în 1723, iar în 1725 aveau deja construită o biserică şi şcoala din lemn.

Patron spiritual

Patronul spiritual al liceului este Adam Müller Guttenbrunn (n. 22 octombrie 1852 – d. 5 ianuarie 1923), un cunoscut scriitor și om de cultură șvab. El se născuse în localitatea arădeană Zăbrani, dar a trăit mai mult în Austria, decedând la Viena. În timpul vieţii, a avut o mare influență asupra culturii germane. A activat în special în lumea teatrului, fiind chiar director al Teatrului din Viena, azi Opera.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor