A sosit primăvara la Liceul Național de Informatică

De Valentin Goran
A sosit primăvara la Liceul Național de Informatică
Prima lună de primăvară aduce cu ea, ca în fiecare an, bucuria organizării Festivalului primăverii la Liceul Național de Informatică.

Inițiat în urmă cu 10 ani, la Școala Gimnazială Nr. 5 Arad, de către prof. Maria Pașcalău, festivalul se dorește a deveni o frumoasă tradiție și pentru Liceul Național de Informatică. Evenimentele celei de-a XI-a ediții se vor desfășura pe parcursul lunilor de primăvară și se vor încheia cu premierea celor mai merituoși elevi, cu prilejul Zilei Absolventului.

„Luna martie a debutat sub semnul Mărțișorului, elevii dorind să marcheze prin micul simbol reîntoarcerea naturii la viață. La finalul săptămânii, liceul nostru va fi gazda Olimpiadei județene de Limba română, iar pe 11 martie, în instituția noastră elevii vor susține examenul Cambridge-Key English Test pentru evaluarea competențelor la limba engleză. Continuăm cu o activitate deosebită în săptămâna 6-10 martie, în cadrul săptămânii «Școala altfel». Este vorba de o expoziție care va prezenta istoria procesoarelor, un eveniment binevenit având în vedere profilul liceului. Luna aprilie va fi dedicată sărbătorilor pascale, dar și lumii magice a cărților. În 6 mai, se va desfășura Concursul de Tradiție și Umor «Numai cânt și voie bună». Multiculturalitatea va fi și ea sărbătorită în luna mai, cu ocazia Zilei Europei. Luna absolventului, iunie, îi va avea ca protagoniști în primul rând pe boboceii clasei pregătitoare, apoi pe elevii claselor a VIII-a și nu în ultimul rând prima generație de absolvenți ai claselor a XII-a, ai Liceului Național de Informatică”, au declarat reprezentanții Colegiului Național de Informatică.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase