Accident cu trei victime la Șiria

De Eugen Rogojan
Reactualizat la:
1Comentariu
Accident cu trei victime la Șiria
© FOTO: Sindilar Gheorghita / Facebook Radar Arad
Un accident petrecut în Șiria, la intrarea dinspre Arad, s-a soldat cu trei victime, una având traumatisme la coloana vertebrală.

Accidentul s-a produs vineri, doi iunie, imediat după ora 16, la intrarea dinspre Arad în localitatea Șiria, pe Drumul Județean 709, în dreptul fostei Stațiuni de Mașini Agricole Șiria. Conform primelor informații, șoferul unui autoturism marca Opel nu s-a asigurat în momentul în care a intrat în depășire, lovindu-se frontal de un alt autoturism care circula regulamentar din direcția inversă de mers. Într-unul dintre autoturisme se aflau două persoane, un bărbat și o femeie, iar în celălalt se afla un tânăr, singur în mașină.

Despre starea celor trei victime, Mircea Merea, director medical al Serviciului de Ambulanță Județean Arad a declarat pentru Jurnal Arădean/aradon.ro că „au fost transportate toate la spital, tânărul având fractură de membru inferior, posibilă fractură de col femural, iar femeia din cealaltă mașină a suferit traumatisme la coloana vertebrală, inclusiv cu episoade de pierdere a cunoștinței”. Acesta a mai adăugat că „și bărbatul din mașină a fost rănit, însă cel mai grav rănită a fost doamna care îl însoțea”.

Taguri: , , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor