Adrian Ţolea susţine că peste o mie de arădeni vor fi prezenţi, sâmbătă, în piaţa revoluţiei din bucureşti, unde va fi lansat Klaus Iohannis. Cei mai mulţi, spune Ţolea, vor fi membri ai organizaţiilor de tineret PNL şi PDL Arad. Care a reamintit că ACL Arad a spart normele şi la strângerea de semnături : „targetul nostru stabilit la Bucureşti a fost de 40.000, noi am decis să urcăm la 50.000 şi am reuşit să adunăm 53.000”.
ACL Arad vrea sa dea „cu flit” PSD-ului
ARAD. După ce PSD-iştii arădeni s-au lăudat că au dus 500 de oameni la Bucureşti, pentru festivitatea de lansare a candidaturii lui Ponta, ACL-iştii plusează.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Poliţia Rutieră va sancţiona şoferii care opresc pe marginea drumului pentru „celebrele” poze din lanul cu rapiţă.
Local
Călin Bibarţ şi Iustin Cionca, alături de echipele lor de consilieri, şi-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!