Adrian Wiener: Legea salarizării trebuie scoasă de sub influenţa politizării

De Simion Todoca
3Comentarii
Adrian Wiener: Legea salarizării trebuie scoasă de sub influenţa politizării
Deşi este de acord cu creşterea veniturilor românilor, parlamentarul USR Adrian Wiener și-a exprimat rezervele față de proiectul PSD în forma actuală, care „poate afecta puternic stabilitatea macroeconomică a ţării”.

Senatorul arată că din analiza proiectului rezultă că impactul de 32 miliarde de lei până în 2020 va fi suportat prin reducerea drastică a invetiţiilor.

„Deși la nivel declarativ legea este una reparatorie, politicianismul este evident. Calculele de impact, punerea în pagină, ajustările sunt făcute la Ministerul Muncii, dar legea va fi asumată de coaliția de guvernare în Parlament, PSD și ALDE, ca entități abstracte, mai ușor de subsumat lui Dragnea și Tăriceanu, (dar și mai dificil de culpabilizat în cazul unui eșec economic și social) și nu de către Premierul Grindeanu și ministrul Olguța Vasilescu. Dacă intra pe circuitul guvernului erau alte rigori ale procedurii transparenței decizionale prevăzută de legea 52/2003.”

Referitor la motivația politică din spatele acestui proiect, Adrian Wiener declară: „Suntem în favoarea creşterii puterii de cumpărare a angajaţilor. Dacă Guvernul Grindeanu ar fi fost interesat într-adevăr de bunăstarea tuturor cetățenilor României, măsurile sale ar fi vizat atât creșterile salariale din sectorul public cât și din cel privat, atâta timp cât din 6,3 milioane de salariați, numai 1,19 milioane sunt angajați în sectorul public. Sectorul privat este în totalitate ignorat din această perspectivă, probabil datorită faptului că nu este perceput ca unul aducător de voturi captive la visteria PSD și ALDE”.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor