ALBE ȘI NEGRE. În aşteptarea omului politic nou

De Daniel Scridon
5Comentarii
ALBE ȘI NEGRE. În aşteptarea omului politic nou
Am dat, recent, peste un sondaj de opinie care arată că peste 30% din români nu ar merge la vot dacă mâine s-ar organiza alegeri parlamentare. Un procent îngrijorător, dar în deplină concordanţă cu realitatea politicii din România. Şi mi-am amintit de vorbele lui Siviu Brucan, „eminenţa cenuşie” a Revoluţiei şi una dintre vocile excepţionale de analist politic: „Pentru a învăţa democraţia, pentru a schimba clasa politică, românii vor avea nevoie de 20 de ani”.

Astăzi avem o clasă politică formată pe sistemul de găşti. Au pus mâna pe sistem, cu conspiraţia Serviciilor, şi îl conduc după cum le dictează interesele. Din păcate, noi, românii, avem harul de a fi părtaşi la orice spectacol de prost gust. Iar politica actuală nu face excepţie de la regulă. Ne supărăm când cei cu părul alb, trecuţi de 60-70 de ani, ne „pişcă”, spunând că nu am făcut nimic să schimbăm lucrurile. Dar au dreptate. S-au scurs trei decenii şi noi tot în mocirlă ne scăldăm, privind neputincioşi cum foştii securişti şi urmaşii acestora stau „la butoane”. Şi „sug” ultimele picături din avuţia ţării.

E greu să ieşim la lumină după jumătate de secol de întuneric comunist şi alţi 30 de ani „furaţi” de politicieni fără scrupule, care au distrus cu bună ştiinţă sistemul educaţional şi reperele acestei naţiuni. (Tot) Aşteptăm omul politic nou. Să apară. Să răzbească dintre „buruienile” politicii româneşti. Sperăm! Visăm! Dar ne trezim mereu cu aceleaşi „lipitori” care se hrănesc cu „sângele” nostru. Unii se ascund în spatele „statului paralel” pentru a-şi spăla clientela politică. Ceilalţi urlă „ca din gură de şarpe” că justiţia e în pericol, uitând de „crimele” lui „Portocală” şi alţi oameni ai legii prinşi în ghearele sistemului. Nu am întâlnit încă acel om politic nou care să spună lucrurilor pe nume, fără perdea. Să arate răul făcut şi de unii şi de ceilalţi. Să vină cu o alternativă viabilă.

„Nu suntem săraci pentru că suntem leneşi. Suntem leneşi pentru că suntem săraci” – auzim mereu acest slogan. Dorinţa tuturor este să avem o „viaţă mai bună”. O deviză cu care ne jucăm, în timp ce unii o duc foarte bine. În special „dinozaurii” din politică. Până când ? Până vom înţelege vorbele scriitorului George Orwell: „Un popor care alege politicieni corupţi, impostori, hoţi şi trădători, nu este victimă, ci complice”. Până când vom şti să facem democraţie cu cetăţeni şi politicieni noi, nu cu servicii şi procurori!

„Actori de doi bani, politicienii te mint cu zâmbetul pe buze”

Taguri:


5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor