„Am crezut în revenire” vs „Ne-am bătut singuri”

De Daniel Scridon
1Comentariu
„Am crezut în revenire” vs „Ne-am bătut singuri”
Zâmbete şi îmbrăţişări în tabăra Ripensiei după succesul cu UTA conturat pe final. Antrenorul Alex Pelici a spus, printre altele: „Vreau să-mi felicit băieții pentru ceea ce au făcut astăzi, este o victorie meritată. Chiar dacă am fost conduși la pauză, poate nemeritat, după aspectul celei de-a doua reprize am meritat cele trei puncte. Am avut ocazii clare, am mai ratat și un penalty, una peste alta e bine că s-a terminat cu bine. Asta e linia pe care trebuie să mergem și abordarea pe care trebuie să o avem. Nu suntem o echipă mare și nu avem individualități importante, ci trebuie să ne sacrificăm pentru fiecare minge. În momentele grele poate ai și puțină șansă, dar e valabil numai atunci când dai totul și ești corect cu fotbalul, cu tine și cu colegii tăi”.

Lecţie dură

De partea cealaltă, multă dezamăgire, atât printre jucători, cât şi în rândul suporterilor. Eşecul, greu digerabil, a fost „disecat” de antrenorul Laszlo Balint: „O victorie meritată a Ripensiei, chiar dacă ne-am bătut singuri, pentru că am fost surprinși exact pe lucrurile pe care le-am discutat și analizat săptămâna aceasta chiar pe imagini video. Din păcate, e o lecție dură pentru noi, pentru că au fost unii jucători care s-au îmbătat prea devreme cu precedentele succese. Revenim cu picioarele pe pământ, pentru că trebuie să reacționăm. Avem marți un meci de Cupă care nu vine bine pentru noi, iar în weekend o partidă foarte complicată cu Sportul Snagov. Aștept o reacție din partea băieților, pentru că am jucători cu experiență, cu maturitate, și trebuia să gestionăm puțin altfel repriza secundă. Este frustrant să pierzi în ultimele minute, mai ales după ce am trecut prin niște momente dificile”.

Taguri: ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor