Că aceste amazoane dau culoare vie peisajului politic, nu e rău. Partea proastă, pe alocuri o adevărată pacoste pentru această ţară, este că fătucile astea au fost învestite cu funcţii, cu responsabilităţi enorme. Este şi cazul Robertei Anastase, ieri o clientă a concursurilor de miss, astăzi preşedinte al Camerei Deputaţilor. Adică, nici mai mult nici mai puţin decât al treilea om în stat, ca funcţie, putere, răspundere. Are dumneaei competenţă pentru asemenea poziţie? Ce studii o recomandă? Ce experienţă are (fie ea şi numai din domeniile juridic şi al managementului) ca să conducă o Cameră a Parlamentului? Ştiu, sunt întrebări stupide, într-o ţară în care competenţa, valoarea, expertiza nu au căutare la promovarea în funcţie. Dar… Oricum, Anastase ne-a arătat cine este şi ce poate la votul asupra Legii pensiilor, când a înşelat şi a furat cu neruşinare.
Elena Udrea… Ieri, alaltăieri, încă mai roşea. Nu doar când se învârtea pe la PSD, nici doar pe atunci când era la liberali, ci şi atunci când se lansa în politică pe seama unui bileţel roz. Astăzi, nu mai roşeşte. Nici când aruncă banul public pe coclauri, ca să culeagă în schimb voturi, nici când numele dumneaei şi al soţului, Dorin Cocoş, este legat de afaceri, cu iz necurat, cu statul. Saltul uriaş pe care l-a făcut, din anonimatul zilei de ieri, în scaunul de ministru şi în cel de preşedinte al PDL pe Capitală, i-a estompat trăiri cum ar fi jena sau ruşinea. Udrea de azi este asemenea unui vătaf care se comportă pe feudă după bunul plac.
Mă întreb ce se va alege, peste ani de zile, de aceste amazoane şi de altele, de tagma lor? Cât va mai trece până când nimeni nu-şi va mai aminti de ele? Cu siguranţă, nu multă vreme. Cel mult doi ani. De ce doi ani? Ia, ghiciţi!
