Ambasadorul Rusiei: „România și-a delegat puterea de decizie către NATO și UE”

De Andreea Pintea
25Comentarii
Ambasadorul Rusiei: „România și-a delegat puterea de decizie către NATO și UE”
E.S. Valeri Kuzmin, Ambasadorul Rusiei la București, a făcut, la Arad, declarații pe tema relațiilor economice și politice dintre cele două țări.

ARAD. Aflat la Arad în cadrul unei vizite organizată de Ministerul Afacerilor Externe, ambasadorul Federației Rusă la București, E.S. Valeri Kuzmin a vorbit, fără ocolișuri despre relațiile economice, politice și geopolitce dintre cele două țări.

„Restricțiile UE sunt ilegale”

Întrebat cum vede relaționarea economică dintre România și Rusia, Valeri Kuzmin a răspuns: „Pot să spun că relațiile economice România-Rusia sunt în proces de revenire după marele șoc pe care l-am resimțit după ultima criză mondială și după anul 2014. Pentru a 20-a lună consecutiv, cifra de afaceri a raporturilor comerciale este pe creștere cu o rată anuală de peste 20%, ceea ce înseamnă că în fiecare an creșterea este de peste 20%. Și dacă va continuă în acest fel, până la finele anului vom avea o cifră de afaceri a schimburilor comerciale 4,7 miliarde de dolari. Din păcate recuperarea relațiilor comerciale cu România, nu și-au revenit așa cum ne-am fi dorit. Economiile nostre sunt complementare, avem tradiții comerciale dar unele dintre ele acum nu mai sunt funcționale din cauza sancțiunile impuse de Uniunea Europeană pe care noi le considerăm ilegale și care contravin în mod grav regulilor Organizației Mondiale a Comerțului și totuși schimburile comerciale între România și Rusia sunt în creștere. Poate că nu își revin atât de rapid ca în cazul altor țări din Uniunea Europeană, dar sunt pe creștere”.

În ceea ce privește caracteristicile raportului comercial, ambasadorul a explicat: „Deficitul balanței comerciale este de partea României. Dar dacă ne referim la structura acestor schimburi comerciale, veți vedea că România este o țară dezvoltată industrial, care exportă mașinării, echipamente, bunuri procesate, categorii care formează două treimi din exportul României către Rusia. Și Rusia exportă în principal: petrol, gaze naturale, masă lemnoasă, mai mult materie primă precum ca o țară colonială. Și sperăm ca pe viitor vom reuși să armonizăm aceste relații economice”.

„România și-a delegat puterea de decizie”

Referitor la reticența Româniai în a colabora cu Rusia, ambasadorul Valeri Kuzmin vede ca singură explicație implicarea NATO și UE. „Atât relaționarea din punct de vedere comercial, cât și din punct de vedere al relaționării, suferă din cauza problemelor politice. Dacă ne uităm la Statele Unite vom înțelege. Momentul în care domnul Trump a fost ales președintele SUA a fost unul de dezamăgire profundă pentru adversarii săi politici. Și de atunci se aruncă mereu în dezbatere problema Rusiei. Este o situație similară cu cea din Marea Britanie și situația premierului Theresa May. Pentru România singura explicație pe care o pot da, e că România și-a delegat o foarte mare parte din puterea de decizie către aliații săi, NATO și UE”, a declarat oficialul rus.

„Ne confruntăm cu al doilea Război Rece”

Mergând chiar mai departe, Valeri Kuzmin nu s-a ferit să spună: „Din păcate acum ne confruntăm cu ceea ce am putea numi un al doilea Război Rece, în mod complet inexplicabil. Acum tot ce se discută este geopolitica, piețele comerciale, relaționările economice. Spre exemplu un gaz mai ieftin ar aduce libertate Europei. Ei bine este alegerea voastră să decideți: dacă preferați gazul natural mai ieftin din Rusia, sau dacă alegeți gazul lichefiat din SUA, la un preț mult mai mare. Din păcate, noi subliniăm că fără a avea la bază o confruntarea ideologică cu SUA în mod special, ajungem din nou la mass-media de tipul Radio Europa Liberă. Pentru că trebuie să recunoaștem, SUA a început să piardă teren în fața Chinei, India, Rusia, Africa de Sud, Brazilia și altele. Suntem în fața unei schimbări a balanței mondiale de puteri”.

Alegerea dintre Rusia și SUA

Totuși, ambasadorul Valeri Kuzmin a subliniat că: „Este doar partea României să decidă. Eu nu sunt aici să vă spun pe cine să alegeți (n.r. Rusia sau Statele Unite). Știu că țările noastre au fost aliate și colaborează. Dar în cele din urmă, toate relațiile economice tradiționale dintre România și Rusia, suferă de interdicțiile impuse de UE”.

Cât despre Brexit și puterea Uniunii Europene după ieșirea Marii Britanii, diplomatul rus a punctat clar că: „Rusia este interesată de o Uniune Europeană coerentă pentru că aceasta este partenerul nostru tradițional de schimburi comerciale”.

Taguri: , , , ,


25Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor