Amenzi de 20.600 de lei de la Primăria Arad pentru Retim

De Diana Dutu
Reactualizat la:
33Comentarii
Amenzi de 20.600 de lei de la Primăria Arad pentru Retim
© FOTO: A.P.
Sancțiunile au fost aplicate în mai puțin de două ore pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către operatorul de salubrizare.

Ceea ce îi nemulțumește pe arădeni de câteva zile a provocat, într-un final, și reacția Primăriei Municipiului Arad. Gheorghe Falcă însuși a catalogat drept dezastruos modul în care Retim a intervenit în primele două zile de la preluarea activităţii de salubrizare în municipiul Arad.

„Este inadmisibil ce se întâmplă zilele acestea în Arad. Am cerut Direcţiei Generale Poliţia Locală, prin compartimentul de specialitate, să identifice locaţiile unde Retim nu şi-a făcut datoria şi să aplice sancţiuni. Retim-ului vreau să-i tansmit doar atât: să nu ne confunde!” – a declaratprimarul Gheorghe Falcă.

În urma acţiunii de verificare dispuse de edilul Aradului, Retim a fost sancționat pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale. În mai puțin de două ore, poliţiştii locali au încheiat 20 de procese verbale, sancțiunile însumate ridicându-se la 20.600 de lei. „Acțiunea Direcţiei Generale Poliţia Locală din cadrul Primăriei Municipiului Arad va continua și în zilele următoare” – ne asigură autoritățile.

Falcă: „Toate pubelele, distribuite la domiciliu”

Reprezentanții Municipalității amintesc că RETIM Ecologic Service SA este începând de marţi, 24 aprilie, noul operator de salubrizare în municipiul Arad, câștigând licitația organizată de ADI SIGD ARAD, agenție care reprezintă toate primăriile din Arad, având în responsabilitate gestionarea deșeurilor în județ.

„Este un contract semnat de ADI SIGD ARAD, nu de Municipalitate. Ieri (marți, 24 aprilie-n.r.) a fost semnat, ieri a fost practic prima zi în care Retim trebuia deja să intervină. În acest moment se face transferul între companii, lucru care trebuia făcut în umă cu o săptămână. Ne cerem scuze noi în faţa cetăţenilor, deşi responsabilitatea este a companiei şi evident a ADI Deşeuri. Sperăm ca în maxim două zile să reglementăm această situaţie. În plus, ţin să le transmit arădenilor că am convenit ca toate pubelele să fie distribuite la domiciliu” – a punctat primarul Gheorghe Falcă.

3-gunoaie
Zeci de arădeni nemulțumiți de situația deșeurilor menajere ne-au contactat pentru a reclama o serie de nereguli. Arădeni din toate zonele municipiului ne-au sunat în ultimele zile la redacţie, inițial pentru a se plânge că nu au cum să ajungă la punctele de distribuire a pubelelor pentru a le ri...



33Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor