Reactualizat la:

Apa minerala Lipova a intrat in faliment!

Apa minerala Lipova a intrat in faliment!
Scris de Andreea Pintea - Compania care produce apa minerală Lipova a intrat în insolvenţă şi are pierderi de zeci de milioane.

 (10 comentarii)

Rectifica

De zeci de ani apa minerală Lipova a fost nu doar un produs autentic, dar şi o marcă a judeţului. A fost o emblemă a Băilor Lipova, iar izvoarele de apă minerală din zonă erau o atracţie pentru turiştii români şi străini. Din păcate, apa minerală a intrat… în faliment.

Investiţiile în liniile de tehnologizare şi în promovarea mărcii deţinute de Lipomin nu au putut salva societatea.

Compania era chiar şi listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), însă, a fost nevoită să se retragă de pe piaţa bursieră în momentul declanşării procedurii de faliment. Cert este că, la final de an 2011, potrivit raportului publicat pe pagina BVB, Lipomin SA avea o pierdere brută de peste 44,6 milioane lei, o cifră de afaceri de 11,5 milioane lei, iar cheltuielile de producţie depăşeau 38,78 milioane lei.

În situaţia dată, companiei Lipomin nu i-a mai rămas altă soluţie decât să îşi ceară falimentul, iar procedura insolvenţei a fost deschisă încă de anul trecut.

Procedurile au continuat în vederea reorganizării companiei, administratorul judiciar anunţând că în luna iulie se va organiza o Adunare Generală Extraordinară a Acţionarilor, tocmai pentru a se aproba planul de reorganizare. Lipomin-ul încearcă, aşadar, să îşi adune forţele pentru a reveni pe piaţă, pentru a redeveni un brand al Aradului, aşa cum a fost de-a lungul decenilor.

Desfacere regională

Apa minerală, atât de îndrăgită de arădeni, a avut o piaţă de desfacere mai mult regională, prezenţa la nivel naţional fiind ceva mai şubredă. Produsele Lipomin au ajuns cu precădere în municipiul şi judeţul Arad, în Timişoara şi localităţile din Timiş, în Bihor, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Sibiu, Satu Mare. Desigură că şi bucureştenii au avut parte de apa minerală arădeană, dar se pare că Lipova nu a avut destul de multă forţă pentru a surclasa alte mărci de apă minerală.

În acest moment, societatea se află în perioada de observaţie. Tabelul preliminar al creanţelor a fost depus în instanţă de către administratorul judiciar, iar contestaţiile au fost deja soluţionate.

Potrivit raportului semnat de Claudiu Corcodel, administratorul special al societăţii: „Ne aşteptăm ca implementarea unui plan de reorganizare acceptat de creidtori să poată fi efectuată începând cu luna septembrie/octombrie 2012”.

Mai multă varietate

În ceea ce priveşte produsele comercializate de Lipomin, apa minerală la PET şi cea la sticlă, sunt cele mai cunoscute. Însă, potrivit raportului afişat de Bursa de Valori Bucureşti, dezvoltarea comerţului a făcut ca apa minerală naturală îmbuteliată la sticlă să fie tot mai puţin cumpărată, în favoarea celei la PET.

Dacă în 2009, apă îmbuteliată în sticle a reprezentat aproximativ 8,25% dintre produsele vândute, anul trecut procentul ajunsese la doar 4,66%. În aceste condiţii, acţionarii Lipomin au luat în considerare o schimbare a strategiei de cucerire a pieţelor româneşti. Astfel, şi-au propus ca în viitor să aducă pe piaţă apă minerală decarbogazificată îmbuteliată în bidoane de 2,5, 5 şi 6 litri, dar şi băuturi răcoritate pe bază de apă minerală naturală.

Pentru a pune în aplicare aceste planuri societate a invesit în noi linii tehnologicie dar şi în studii de piaţă care să arate oportunitatea unor noi produse.

Constituirea Lipomin

Societatea pe acţiuni Lipomin a apărut pe piaţa economică în anul 1994. La acea dată Lipomin s.-a desprins din SC Phoenix SA Buziaş, în conformitate cu prevederilor Legii 31/1990, devenind Societatea comercială Lipomin SA şi înmatriculându-se la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Arad.

De la Lipova … în Cipru

Apa minerală de la izvoarele din Lipova este deţinut atât de persoane fizice cât şi de persoane juridice. Din totalul de 17 milioane lei – capital social, cea mai mare parte – 16,046 milioane lei este deţinută de Risata Holdings LTD CYP – o societate cu sediul declarat în Nicosia, Cipru.

Persoanele fizice deţin un număr de 336.526 de acţiuni, echivalentul a 710.904 lei, în timp ce persoanele juridice au fost 116.946 de acţiuni cu o valoare de capital de 245.586 lei.

Pe de altă parte, răsplătirea acţionarilor cu dividende nu s-a pus în practică în ultimii trei ani, administratorii explicând că: „politica societăţii cu privire la divedende a fost determinată de necesitatea utilizării fondurilor existente drept surse proprii de finanţare în vederea susţinerii activăţii”.

Schimbări de conduceri

Echipa de conducere din fruntea Lipomin a fost schimbată … de la an la an. Dacă în ianuarie 2010 Mihai Bogdan Bratu era numit preşedinte, Camelia Dumitru şi Ruxandra Iulia Pană – vicepreşedinţi, în următorul an componenţa s-a schimbat.

Locul lui Bratu a fost luat de Ruxadra Iulia Pană, structura de conducere fiind completată de Daniel Costea şi Horia Simu. Însă de această dată echipa nu a reuşit să reziste nici măcar un an. În luna iulie acţionarii au decis ca societatea să fie cârmuită de Claudiu Emanuel Corcodel – preşedinte şi Christopher Buckle – membru. Această conducere a fost validă până în noiembrie atunci când, intrând în insolvenţă, a fost numit un administrator judiciar.

A doua insolvenţă!

Acţionariatul Lipomin nu este la primul caz de insolvenţă. Principalul acţionar mai deţine şi Carpatina SA, o altă companie din domeniul apei minerale. În acest moment Carpatina SA este şi ea în insolvenţă, şi este catalogată ca fiind o filiala a Lipomin SA.



Comentarii 10

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor

Mai multe stiri din categoria ARADON Ştirile judeţului Arad
Trafic dublu in vamile aradene
Arad. Au venit românii acasă iar primul contact cu ţara au fost punctele de trecere a frontierei din Arad. Unde [...] mai multe »
Astra Vagoane reface tramvaiele din Timisoara
Arad. Societatea arădeană Astra Vagoane Călători a câștigat licitație de tramvaie de la Timișoara. Este vorba de [...] mai multe »
Buleu, convorbiri telefonice cu Miron Cozma
ARAD. Adrian Buleu, deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad, fiind judecat pentru omor, poartă [...] mai multe »
Cvartetul Adagio prezinta „Un altfel de concert”
ARAD. Evenimentul va avea loc vineri, 25 aprilie, la librăria Scienta, începând cu ora 19:00. Intrarea este [...] mai multe »
“Turme” de “bizoni” pe strazile Aradului!
ARAD. Nicio zi fără bizoni. Alte câteva ”exemplare” au fost fotografiate, în toată splendoarea, de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »
Ştiri mondene
Horoscopul ţigănesc: Cum stai cu dragostea în 2014Horoscopul ţigănesc: Cum stai c...
Află cum stai cu dragostea în 2014 potrivit horoscopului ţigănesc. Vezi ce arată ...
Iată dieta cu care Gabriela Firea a scăpat de peste 20 de kilograme în 3 luni!Iată dieta cu care Gabriela Fir...
După naştere, Gabriela Vrânceanu Firea s-a confruntat, ca orice femeie, cu proble...
S-AU ÎMPĂCAT după 19 ANI! Doi dintre CEI MAI IUBIŢI artişti, DIN NOU ÎMPREUNĂS-AU ÎMPĂCAT după 19 ANI! Doi d...
S-au despărţit în urmă cu 19 ani şi nici măcar durerea pierderii fiicei lor şi în...

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe ARADON.ro

Autentificati-va pe ARADON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe ARADON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou