AR-MEDICA, pregătită pentru vizitatori

De Valentin Goran
AR-MEDICA, pregătită pentru vizitatori
© FOTO: Valentin Goran
Târgul organizat de CCIA, AR-MEDICA, destinat industriei medicale deschis în perioada 3 – 5 noiembrie, la Expo Arad.

Unul dintre cele mai de succes evenimente în domeniul industriei medicale, AR-MEDICA, ajuns la ediția a XXIII-a, și-a deschis porțile joi, 3 noiembrie, la Expo Arad. Evenimentul care găzduiește două secțiuni: Salon Beauty și Salon Medicină Veterinară, va fi deschis vizitatorilor până sâmbătă, 5 noiembrie. Ce vor putea găsi cei interesați de acest domeniu? Aparatură, echipament și instrumentar medical, consumabile medicale, aparatură recuperatorie, aparatură de laborator, aparatură și instrumentar pentru medicina veterinară, produse farmaceutice, produse cosmetice, de estetică și îngrijire corporală, precum și cele mai noi metode în materie de înfrumusețare, servicii medicale, IT medical, publicații de specialitate și servicii conexe.

Peste 100 de firme

La ediția din acest an sunt prezente un număr de peste 100 firme din țară și străinătate: Ungaria, Italia, India, Pakistan, care expun pe o suprafață interioară de 2.250 mp. Pe toată perioada evenimentului, organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad – CCIA, vor avea loc conferințe științifice pentru toate specializările medicale: medici stomatologi, medici specialiști, medici de familie, medici veterinari, farmaciști, asistenți medicali, tehnicieni dentari, conferințe care vor fi creditate EMC și EPC, conferințe organizate în colaborare cu Colegiul Medicilor Stomatologi Arad, Colegiului Medicilor Arad, Colegiul Farmaciștilor Arad, Colegiul Medicilor Veterinari Arad, Ordinului Asistenților Medicali și Moașelor Filiala Arad și Ordinul Tehnicienilor Dentari Arad.

Taguri: , , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase