Născută la Târgu Mureş, Ada Milea a terminat Universitatea de Artă Teatrală – actorie, a realizat coloane sonore în spectacole de teatru și filme. S-a remarcat printr-un stil unic, prin versuri scrise chiar de ea, care exprimă realitatea zilelor noastre într-o manieră satirică. Colegul său de scenă, interpretul şi compozitorul Bobo Burlăcianu, membru fondator al formaţiilor „Fără Zahăr“ şi „The Brad Pits“ este absolvent al Facultăţii de Biologie, secţia Ecologie şi Protecţia Mediului la Universitatea Al.I.Cuza“ din Iaşi. În 2007 s-a înscris la Facultatea de Arte – secţia Regie Film şi TV a Universităţii Hyperion din Bucureşti. În 2001 a format trupa „Fără Zahăr“ şi a debutat în cenaclul folk „Moldavia“. Cristian Rigman a absolvit în 2003 Facultatea de Litere – Departamentul de Teatru, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj. Tot din 2003 este Angajat al Teatrului Naţional din Cluj din anul 2003. Anca Hanu a absolvit în 2006 Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj, angajându-se în acelaşi an la Teatrul Naţional din Cluj.
Ada Milea si Bobo Burlacianu, joi, la Arad
Reactualizat la:
ARAD. Cei doi artiști vor fi prezenți în Club Nerv joi, 7 noiembrie, de la ora 21.00, alături de Anca Hanu şi Cristian Rigman. Prețul unui bilet la concert este de 15 lei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
Local
Polițiștii le-au vorbit copiilor despre bullying, riscurile unor comportamente cu tendințe infracționale, consumul de alcool și droguri.
1
UT Arad
Elevii lui Mircea Rednic au câștigat cu 2-0, profitând și de evoluția slabă a moldovenilor.
3
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 28-04-2024 sunt următoarele:
Local
Poliștii arădeni au desfășurat, în weekendul de Florii, acțiuni de amploare în municipiu și județ, încheiate cu amenzi de peste 100 de mii de lei.
3
Local
ARAD. Un tânăr de 17 ani, suspectat că a furat un telefon în Gara din Arad, a fost identificat și reținut de polițiștii de la transporturi. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar poliția continuă documentarea activității sale infracționale.
Local
Zeci de producători locali, meşteşugari, bijutieri, cofetari şi brutari şi-au expus produsele în incinta Domeniului Regal.
3
Local
ARAD. Pompierii militari au fost solicitați să intervină duminică, în jurul orei 13:30, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale din Vladimirescu.
UT Arad
FCSB merge în marea finală, după ce arădenii au condus 3-1, dar au pierdut 6-4!
Citiți principiile noastre de moderare aici!