Întâlnirea participanților la baltă va avea loc la ora 7, iar după formalitățile privind stabilirea locurilor pe malul apei se va da start competiției, care se va încheia la ora 12.
Va urma acordarea premiilor oferite de multiplul campion la pescuit Adi Petrișor, de la magazinul Fir Întins și binemeritata repriză a treia…
Ca detalii organizatorice, se va pescui cu maxim două bețe, indiferent de montura aleasă. Pescarii trebuie să aibă la ei momeală, nadă, juvelnic și minciog propriu.
Înscrierile se pot face până miercuri, 1 august, la ora 22, la adresa de e-mail bogdan_c99@yahoo.com sau la telefon 0745.390.193, astfel încât să se poată estima cantitatea de ceaun care va fi pregătită.
Cupa presei la pescuit sportiv
Cupa presei la pescuit sportiv
Reactualizat la:
Vineri, 3 august, la pescăria „Iazul Sportivilor” de pe strada Constituției din Arad (n.r., a doua baltă!) va avea loc Cupa presei la pescuit sportiv, ediția 2018.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Mapamond
Germania are nevoie de o relansare economică pentru a-şi asigura poziţia geopolitică, a declarat sâmbătă ministrul de Finanţe, Christian Lindner, care este şi preşedintele liber-democraţilor din partidul FDP, transmite Reuters.
Local
Cererile de înscriere se depun în format electronic până la data de 14 mai. În total, sunt disponibile 1.640 de locuri.
Local
ARAD. Uniunea Democrată Maghiară din România, filiala Arad, anunţă că a adunat semnăturile necesare şi a depus candidatura pentru funcţia de primar al Municipiului Arad, dar şi lista de consilieri locali municipali, la alegerile locale care vor avea loc în data de 9 iunie.
Local
Acesta s-ar fi aflat la volanul mașinii sale Ferrari, indisponibilizată în vara lui 2021. Mladin s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive.
3
Local
Acțiunea s-a încheiat cu amenzi în valoare totală de 392 de mii de lei. Totodată, au fost confiscate peste 1000 de pachete de țigări de contrabandă.
2
România
Din 27 aprilie până în 7 mai, elevii din învățământul preuniversitar intră în vacanța de primăvară.
România
O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a fost accidentată grav pe o stradă din municipiul Orăştie, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, a informat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
România
Salcia, simbolul sărbătorii de Florii, este înconjurată de legende, fiind considerată un protector al roadelor şi locuinţelor în cultul bisericesc, dar reprezintă şi una dintre soluţiile în combaterea eroziunii şi stabilizarea solului, având şi proprietăţi medicinale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!