Numai că starea tensionată din ultimele zile şi-a pus amprenta pe evoluţia pâncotanilor, care nu au izbutit să desfacă lacătul defensivei reşiţene. Într-un meci modest, cu puţine realizări, Pirtea (min. 7), Danci (min. 8), A. Mihai (min. 61) şi Issa (min. 72) au ratat ocaziile „şoimilor”, în replică, cea mai clară oportunitate de gol a vizitatorilor fiind rezolvată de veteranul Irimia la şutul lui Skrapas (min. 55). Finalul a fost unul pe contre, fără ca vreuna din echipe să spargă gheaţa. A rezultat o remiză albă, care menţine Pâncota pe loc de play-off şi reaprinde speranţa salvării de la retrogradare în tabăra reşiţeană.
Pentru Șoimii Pâncota au evoluat: Irimia – Dan, Pascariu, Dubeștean, Siminic – Issa, Pavel – Gâlcă (Oprea), Danci (Cuedan), Pirtea – A. Mihai.
Miercuri, în intermediară, la Pâncota soseşte CS Mioveni, echipă de un alt calibru, în faţa căruia „şoimii” trebuie să practice un fotbal mai bun pentru a obţine punct(e).
Nu au reuşit să topească Metalul
Nu au reuşit să topească Metalul
După o săptămână de frământări, în care tehnicianul Ionuţ Popa a fost (re)întors din drum, iar jucătorii şi membrii staffului au încasat cealaltă jumătate din salariul pe luna mai și o altă jumătate din salariul pe luna august, Şoimii Pâncota primea vizita „lanternei roşii”, Metalul Reşiţa. O şansă de a îmbunătăţi lina de clasament, în faţa unei grupări care nu acumulase nici un punct în primele cinci runde.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
Local
Polițiștii le-au vorbit copiilor despre bullying, riscurile unor comportamente cu tendințe infracționale, consumul de alcool și droguri.
1
UT Arad
Elevii lui Mircea Rednic au câștigat cu 2-0, profitând și de evoluția slabă a moldovenilor.
3
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 28-04-2024 sunt următoarele:
Local
Poliștii arădeni au desfășurat, în weekendul de Florii, acțiuni de amploare în municipiu și județ, încheiate cu amenzi de peste 100 de mii de lei.
2
Local
ARAD. Un tânăr de 17 ani, suspectat că a furat un telefon în Gara din Arad, a fost identificat și reținut de polițiștii de la transporturi. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar poliția continuă documentarea activității sale infracționale.
Local
Zeci de producători locali, meşteşugari, bijutieri, cofetari şi brutari şi-au expus produsele în incinta Domeniului Regal.
3
Local
ARAD. Pompierii militari au fost solicitați să intervină duminică, în jurul orei 13:30, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale din Vladimirescu.
UT Arad
FCSB merge în marea finală, după ce arădenii au condus 3-1, dar au pierdut 6-4!
Citiți principiile noastre de moderare aici!