Mulţumit, preşedintele Petru Bulza a spus: „Ar fi fost nedrept să pierdem al doilea joc consecutiv evoluând bine. Rezultatul pozitiv ne dă o satisfacție și mai mare în ziua în care ne-am îndeplinit și matematic obiectivul. Am avut parte de destule evenimente neplăcute în acest campionat, legate de accidentări sau plecarea bruscă a unor jucători de la echipă, dar familia Cermei a mers mereu mai departe, cu bune și rele. Nu ne rămâne decât să câștigăm ultimul meci din acest sezon, să le facem o ultimă bucurie sămădăilor noștri și să urcăm pe un loc 8 sau 9 mai aproape de potențialul nostru. Reprezentăm o comună de 2500 oameni, condusă de un primar pasionat și nu cred că am făcut-o de râs, dimpotrivă”.
Obiectiv îndeplinit pentru LT Cermei
Obiectiv îndeplinit pentru LT Cermei
Dacă la precedenta deplasare, băieţii pregătiţi de tandemul Anca-Nagy au avut ghinion, pierzând la ultima fază a jocului de la Deva, vineri, roata s-a întors şi cermeienii au smuls un punct preţios în disputa de la Giarmata. În formula: Rusu – Petrache, Gurban, Cotoc, Suslak, Șiclovan (Vereş), N. Varga, Ianc, Aldan (Coşa), Diarra (V. Brânduşe), Sulea, Lunca Teuz Cermei a dat lovitura în prelungiri, când Sulea a transformat un penalty obţinut de „arma secretă” V. Brânduşe, pentru un 1-1 echitabil după aspectul jocului.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
Local
Polițiștii le-au vorbit copiilor despre bullying, riscurile unor comportamente cu tendințe infracționale, consumul de alcool și droguri.
UT Arad
Elevii lui Mircea Rednic au câștigat cu 2-0, profitând și de evoluția slabă a moldovenilor.
2
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 28-04-2024 sunt următoarele:
Local
Poliștii arădeni au desfășurat, în weekendul de Florii, acțiuni de amploare în municipiu și județ, încheiate cu amenzi de peste 100 de mii de lei.
1
Local
ARAD. Un tânăr de 17 ani, suspectat că a furat un telefon în Gara din Arad, a fost identificat și reținut de polițiștii de la transporturi. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar poliția continuă documentarea activității sale infracționale.
Local
Zeci de producători locali, meşteşugari, bijutieri, cofetari şi brutari şi-au expus produsele în incinta Domeniului Regal.
3
Local
ARAD. Pompierii militari au fost solicitați să intervină duminică, în jurul orei 13:30, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale din Vladimirescu.
UT Arad
FCSB merge în marea finală, după ce arădenii au condus 3-1, dar au pierdut 6-4!
Citiți principiile noastre de moderare aici!