Meciul a fost decis foarte devreme, în minutul 12. Atunci, Iova l-a faultat în propriul careu pe Săulescu (foto), iar jucătorul lui Național Sebiș a transformat lovitura de pedeapsă. Era 0-1 și se anunța un joc atractiv. Din păcate, nu s-a mai marcat, deși pe final ambele echipe au avut ocazii imense. Prima i-a aparținut lui Deta, care a rămas singur cu portarul I. Poiană, dar a tras peste poartă (min. 88), iar apoi Săulescu a trimis mingea în bara transversală, de la limita careului mare.
Așa s-a terminat jocul, cele trei puncte ducând trupa antrenată de Călin Cojocaru pe podiumul seriei a IV-a.
Lipova: Iliescu – Iova (Kocsis), Calvin, Dulap, Filimon – Cr. Poiană, Dobrean (Jichici), Vasiu (Duță), D. Rusu – Vasinc, Himcinschi (Deta). Sebiș: I. Poiană – Poștoarcă, Pîslaru, Dumitrache (Basic), Siminic – Ruță (Petculescu), Pintea – Săulescu, Mărgărit (Susan), Onțel – Enciu (Sz. Vereș). Au arbitrat: R. Necrici (Maramureș) – la centru, Z. Kopriva și T. Kopriva (ambii Satu Mare) – asistenți. Obs. FRF: V. Balaj (Tr. Severin) și D. Micșa (Timișoara).
Într-un alt joc al etapei, LT Cermei a pierdut la ACS Ghiroda, cu 2-0, golurile gazdelor fiind marcate de Baranyi – min. 18 și Neamțu – min. 90+2.
Sebișenii au dat lovitura contra Lipovei
Sebișenii au dat lovitura contra Lipovei
Etapa reprogramată (a XIX-a) din liga a III-a, din cauza vremii nefavorabile, ce trebuia să aibă loc pe 23 și 24 martie s-a disputat azi. La Pâncota, pe stadionul Șoimii, s-au întâlnit, într-un adevărat derby al orgoliilor, Șoimii Lipova și Național Sebiș.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
9
ARADON Sport local
Arbitrul Saladea le-a refuzat gazdelor două penaltyuri, iar oaspeții au lovit pe contraatac, în min. 90+4!
UT Arad
Azi, de la ora 18, arădenii ar putea pecetlui soarta oltenilor lui Mititelu. Rednic nu poate conta pe mai mulți jucători.
Local
Un camion a intrat în parapetul median și acroșat un autoturism, la Șagu, pe Autostrada Arad – Timișoara.
Mapamond
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că va cere o concurenţă echitabilă cu China în cursul întâlnirii cu preşedintele Xi Jiping la Paris, notează AFP.
1
Mapamond
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică media americane, transmite AFP.
Mapamond
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile sale din filmele Titanic şi Stăpânul inelelor, a murit duminică la vârsta de 79 de ani, a declarat managerul său, Lou Coulson, pentru BBC.
România
Un bărbat implicat în furtul a aproape 130 de arbori dintr-o pădure de lângă localitatea bihoreană Curtuișeni a fost condamnat la 3 ani și 7 luni de închisoare cu executare și dat apoi în urmărire națională.
3
Citiți principiile noastre de moderare aici!