Naţional Sebiş a dat lovitura pe terenul uneia dintre codaşele clasamentului, Unirea Alba Iulia. Victoria s-a născut, totuşi, destul de greu, în partea secundă a întâlnirii, din penalty, dar punctele sunt uriaşe.
Gazdele au început meciul mai bine, au şi cerut penalty după 120 de secunde de joc, dar arbitrul a lăsat jocul să continue după un duel în careu între Giurgiu şi Bârsănel. Selagea putea deschide scorul în min. 23, dar a şutat peste poarta goală la o gafă a portarului Muntean. Cea mai mare ocazie a reprizei a avut-o, totuşi, formaţia oaspete. Era min. 31, când Basic a trimis mingea în bară, “buclucaşul obiect” a ajuns la C. Suciu, care nu l-a putut învinge pe portarul Căt. Suciu din careul mic. Ocazie incredibilă!
În partea secundă, la doar trei minute de la reluare, Selagea a şutat senzaţional de la 25 de metri, dar Muntean a scos de la vinclu cu un reflex de excepţie. Din acest moment, sebişenii au preluat frâiele meciului, Săulescu a ratat de la zece metri, după care, în min. 70, a căzut golul. Atunci, Velici a fost busculat în careu de Morar, arbitrul a dictat penalty, iar Tulcan l-a transformat: 0-1! Până la final, sebişenii nu au mai avut emoţii, ba – mai mult – în prelungiri, Susan a zguduit bara din dreapta porţii lui Căt. Suciu.
Naţional Sebiş obţine, iată, trei puncte uriaşe în tentativa de a ajunge în liga secundă. Elevii lui Cojocaru par că şi-au revenit, iar acum aşteaptă meciurile de mâine, să vadă dacă vor rămâne şi la finalul etapei pe primul loc al clasamentului, acolo unde s-au cocoţat azi.
Unirea: Căt. Suciu – F. Morar, Scrob, G. Toma, Ad. Matei – Selagea, Al. Giurgiu – Tat (Lasconi), Schiau (Ioani), S. Culda – An. David. Naţional: D. Munteanu – Kilin, Bîrsănel, Basic, Siminic – Avramescu, Suciu – Săulescu (Susan), Tulcan (Fuchs), Iuga – Velici (Rosenblum).
Trei puncte uriaşe pentru sebişeni
Trei puncte uriaşe pentru sebişeni
Naţional a câştigat la Alba Iulia, dintr-un penalty scos de Velici şi transformat de Tulcan. Elevii lui Călin Cojocaru urcă, din nou, pe primul loc al clasamentului.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
9
Local
Autoturismul a fost afectat în proporție de 60 la sută. Incendiul ar fi pornit de la un scurtcircuit electric.
Local
Magazinele vor fi închise duminică, 5 mai, iar unele dintre ele își vor relua programul luni, 6 mai.
Mapamond
Poliţia turcă a arestat miercuri 210 persoane care se strânseseră pentru a celebra 1 Mai la Istanbul, a anunţat ministrul de interne turc, Ali Yerlikaya, potrivit AFP.
Mapamond
Mii de persoane manifestează miercuri în Franța pentru a marca ziua de 1 Mai și accentuează mai multe probleme, scrie G4Media.ro.
România
Femeia de 58 de ani a fost reținută de polițiști, după ce și-a înjunghiat fiul de 33 de ani în piept.
România
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua Internațională a Muncii, Ziua Muncii sau Ziua Internațională a Muncitorilor. Este sărbătorită în mai multe țări, inclusiv în România, unde este zi liberă legală. La origine stă o mișcare a sindicaliștilor din Chicago, care au cerut reducerea normei orare de muncă. Și-a pierdut caracterul festiv în majoritatea statelor, fiind în prezent o zi de petrecere, de ieșit la iarbă verde.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!