Au încercat să ajungă în vestul Europei în remorca unui automarfar care, potrivit actelor, transporta butoaie cu miere de albine pentru o societate din Germania. Este vorba despre 53 de irakieni, iranieni și palestinieni. Printre migranții adulți ai căror vârste sunt cuprinse între 18 și 44 de ani se aflau și copii cu vârste între 9 luni și 17 ani. Migranții au fost depistați în noaptea de 10 spre 11 septembrie la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac. „În data de 11.09.2018, în jurul orei 02:00, la PTF Nădlac – Nagylak, judeţul Arad, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară cetăţeanul român A.A., în vârstă de 46 de ani, la volanul unui autocamion înmatriculat în România. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, miere de albine pentru o societate comercială din Germania. Procedându-se la exploatarea datelor din analiza de risc specifică, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac cu sprijinul colegilor din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport. Astfel, în interiorul camionului au fost descoperite ascunse 53 de persoane, dintre care 32 bărbaţi, 5 femei şi 16 minori, adulţii având vârste cuprinse între 18 şi 44 de ani, iar copiii între 9 luni şi 17 ani. Cu ocazia verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Irak, Iran şi Palestina, majoritatea solicitanţi de azil în ţara noastră. La cercetări, aceştia au declarat că doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei”, au precizat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Arad. Șoferul automarfarului a susţinut că nu știa despre prezența migranților în remorca camionului. Potrivit reprezentanților STPF Arad „poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru trafic de migranți pentru șoferul camionului, respectiv tentativă trecere ilegală a frontierei de stat față de cele 53 de persoane”.
53 de migranți ascunși într-un camion care transporta miere de albine
53 de migranți ascunși într-un camion care transporta miere de albine
Reactualizat la:
53 de irakieni, iranieni și palestinieni au fost descoperiți la frontiera Nădlac, ascunși în remorca unui automarfar.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
Local
Peste jumătate dintre părinții care muncesc în alte țări nu vin acasă de Sărbători. În zona de vest a țării, unul din șapte copii are cel puțin un părinte plecat în străinătate.
Advertorial
Advertorial. „Da, construim!”. Ăsta este mesajul președintelui Consiliului Județean către arădeni!
Local
Șeful IPJ Arad, Dan Stoicănescu, adjunctul Florin Turnagiu și șefa Serviciului Comunicații și Informatică Maria Grădinariu au prezentat bilanțul primului trimestru al anului și au vorbit despre eDAC.
Advertorial
Compania RETIM, liderul în gestionarea deșeurilor din județul Arad, aduce la cunoștința clienților și colaboratorilor săi informații referitoare la programul de lucru pentru data de 1 mai și perioada Sărbătorilor Pascale.
Local
Doi elevi de la Liceul Național de Informatică și Colegiul Național „Moise Nicoară” au obținut Medalii de Aur, iar unul de la Școala Gimnazială „Caius Iacob” a obținut Medalia de Argint.
ARADON Sport local
La 12 ani, jucătoarea de tenis de masă de la CS Municipal Arad calcă pe urmele campioanei Dana Dodean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!