„Birourile Serviciului public comunitar regim permise de conducere din cadrul Prefecturii nu mai programează examinări până la jumătatea lunii ianuarie! Mai mulţi instructori auto şi cursanţi au fost puşi pe drumuri degeaba. Unii dintre ei au bătut cale lungă din judeţ ca să găsească un bilet lipit pe uşă, în care se anunţă că nu se preiau dosare decât de la jumătatea lunii ianuarie”, a explicat Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.
Mai mult, acesta susţine că pe pagina web a Prefecturii Arad este afişat un program normal de lucru cu publicul, nu este semnalată nicio întrerupere a activităţii. „Cred că administraţia publică trebuie să pună pe primul plan respectul pentru cetăţean, pentru contribuabil. Cei de la PDL vorbesc despre reforma statului, dar de fiecare dată uită de cetăţeni, de contribuabili, deşi aceştia trebuie să fie principala lor preocupare. Constatăm şi cu acest prilej că arădenii care plătesc taxe şi impozite mari, plătesc taxele pentru examinare în vederea obţinerii permisului de conducere auto sunt ignoraţi şi trataţi fără lipsă de respect. Îi solicităm prefectului Călin Bibarţ şi subprefectului care se ocupă de acest domeniu să intervină şi să le permită arădenilor accesul la serviciile la care au dreptul”, a mai spus Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.
Precizarea prefecturii
Şcolile de şoferi au fost informate la începutul lunii despre această situaţie şi era obligaţia instructorilor auto să-şi anunţe elevii. Din 9 ianuarie se reiau examinările şi programările pentru examen. În fiecare an, la finele lunii decembrie se întrerup examinările. Celelalte servicii ale biroului funcţionează cu program normal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!