Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a remis un comunicat în care precizează faptul că, în ceea ce priveşte judeţul nostru, ar putea exista probleme pe unii afluenţi ai Mureşului inferior şi ai Crişului Alb. Potrivit estimărilor, aici se vor produce creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie. „Creşterile de debite sunt influenţate şi de evoluţia formaţiunilor de gheaţă”, mai spun hidrologii. În ceea ce priveşte celelalte judeţe, atenţionarea vizează râurile din bazinele hidrografice Bega Veche, Bega – curs superior şi mijlociu (judeţul Timiş), Timiş superior şi mijlociu, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera (judeţele Caraş Severin şi Timiş), şi Mureş (judeţul Hunedoara).
Aradul, sub cod galben de inundatii
ARAD. Hidrologii anunţă că judeţele Arad, Timiş, Hunedoara şi Caraş-Severin se vor afla sub avertizarea de cod galben de inundaţii în perioada sâmbătă, 10 ianuarie, ora 6:00 – duminică, 11 ianuarie, ora 18:00.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
Local
Polițiștii le-au vorbit copiilor despre bullying, riscurile unor comportamente cu tendințe infracționale, consumul de alcool și droguri.
1
UT Arad
Elevii lui Mircea Rednic au câștigat cu 2-0, profitând și de evoluția slabă a moldovenilor.
3
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 28-04-2024 sunt următoarele:
Local
Poliștii arădeni au desfășurat, în weekendul de Florii, acțiuni de amploare în municipiu și județ, încheiate cu amenzi de peste 100 de mii de lei.
3
Local
ARAD. Un tânăr de 17 ani, suspectat că a furat un telefon în Gara din Arad, a fost identificat și reținut de polițiștii de la transporturi. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar poliția continuă documentarea activității sale infracționale.
Local
Zeci de producători locali, meşteşugari, bijutieri, cofetari şi brutari şi-au expus produsele în incinta Domeniului Regal.
3
Local
ARAD. Pompierii militari au fost solicitați să intervină duminică, în jurul orei 13:30, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale din Vladimirescu.
UT Arad
FCSB merge în marea finală, după ce arădenii au condus 3-1, dar au pierdut 6-4!
Citiți principiile noastre de moderare aici!