După o scurtă rugăciune de pomenire a celor care, de la ultima întâlnire, au trecut la cele veşnice, generalul maior (r) Vasile Heredea a prezentat raportul de activitate, dar nu numai. Generalul a făcut o scurtă prezentare a provocărilor militare din Europa şi, mai ales, proxima vecinătate a României. Deasemenea, a transmis un mesaj extrem de critic la adresa clasei politice româneşti, care, de 25 de ani încoace a tratat cu indiferenţă sau chiar mai rău rezerva de oşteni ai ţării. În cele din urmă, toate cele rele au fost uitate la punctul de socializare, unde, la un „pahar de vorbă” au fost depănate amintiri.
Armata „a doua”, in sarbatoare
ARAD. Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Retragere şi Rezervă, filiala „Ziridava” Arad a sărbătorit, vineri, 25 de ani de la înfiinţare. Sala de şedinţe a Casei Armatei a fost arhiplină, cei care alcătuiesc armata „a doua” din Arad dorind să fie alături la ceas aniversar.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
ARADON Sport local
La 12 ani, jucătoarea de tenis de masă de la CS Municipal Arad calcă pe urmele campioanei Dana Dodean.
Mapamond
Ucraina a anunţat luni că aplicaţia de mesagerie Telegram a restabilit accesul unui număr de chatboţi utilizaţi de serviciile de securitate ucrainene pentru a culege informaţii despre efortul de război al Rusiei, după ce acest acces fusese suspendat pentru scurt timp, transmite Reuters.
Local
Ea va fi preluată de la Aeroportul Otopeni de către doi reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Aradului.
România
TIMIȘOARA. Gest șocant al unui bărbat în vârstă de 73 de ani, care luni dimineață a ales să își pună capăt zilelor, sărind de la etaj. Polițiștii fac acum cercetări pentru a vedea care au fost circumstanțele în care acesta s-a sinucis.
ARADON Sport local
RM. VÂLCEA. Clasări în Top 10 pentru elevii Denise Bejan (clasa a IX-a la Colegiul Particular „Vasile Goldiș” Arad) și Leonardo Igreț (clasa a X-a la Liceul Tehnologic de Transporturi Auto „Henri Coandă” Arad) la etapa finală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la Pentatlon Atletic, desfășurată săptămâna trecută la Râmnicu Vâlcea.
ARADON Sport local
BĂLŢI. Lotul naţional de box juniori a participat la un puternic turneu internaţional în Republica Moldova, cu pugilişti din Kazahstan, Ucraina, Cipru, Israel, Moldova şi România.
Advertorial
Duminică, de Florii, în festivalul Suflet de România s-a format în miezul zilei o impresionantă horă în fața scenei, în care s-au prins artiști, spectatori și organizatori. În weekend, Suflet de România a oferit participanților ocazia să călătorească într-un sat atemporal, în vremea șezătorilor de altădată.
Mapamond
Protestele studenţeşti împotriva războiului din Gaza s-au extins în acest sfârşit de săptămână la zeci de universităţi din Statele Unite şi s-au soldat cu sute de arestări şi cu ciocniri între protestatari şi forţele de ordine, potrivit EFE.
Local
Inițiativa de a lăsa copiii să-și folosească imaginația aparține Asociației GAL Lunca Mureșului de Jos, ca membră a proiectului TOM (Tradiții, Obiceiuri, Meșteșuguri).
Citiți principiile noastre de moderare aici!