„În data de 6 ianuarie, în jurul orei 22.00, poliţiştii de Ordine Publică împreună cu poliţiştii de Investigaţii Criminale au depistat trei persoane care au furat mai multe bare din fier beton, din magazia unei biserici. Poliţiştii l-au prins în flagrant pe Ladislau D. de 19 ani, în timp ce a pătruns prin escaladarea geamului într-o magazie aparţinând unei biserici din cartierul Sânnicolaul Mic din Arad, de unde a sustras mai multe bare din fier beton. În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii, au reuşit în scurt timp de la comiterea furtului, depistarea tuturor suspecţilor în cauză, în persoana lui Sandori D. de 24 de ani şi Robert D. în vârstă de 35 de ani”, au declarat reprezentanţii IPJ Arad. Potrivit acestora „cei trei sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”.
Au furat bare de fier beton din magazia unei biserici din Sannicolau Mic
Reactualizat la:
SÂNNICOLAU MIC. Trei tineri au ajuns pe mâna poliţiştilor de Bobotează, după ce au furat mai multe bare din fier beton din magazia unei biserici din Sânnicolau Mic. Iniţial, poliţiştii de Ordine Publică şi cei de la Investigaţii Criminale l-au prins în flagrant doar pe unul dintre hoţi, iar la scurt timp şi ceilalţi doi au fost depistaţi.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
9
Mapamond
Poliţia turcă a arestat miercuri 210 persoane care se strânseseră pentru a celebra 1 Mai la Istanbul, a anunţat ministrul de interne turc, Ali Yerlikaya, potrivit AFP.
Mapamond
Mii de persoane manifestează miercuri în Franța pentru a marca ziua de 1 Mai și accentuează mai multe probleme, scrie G4Media.ro.
România
Femeia de 58 de ani a fost reținută de polițiști, după ce și-a înjunghiat fiul de 33 de ani în piept.
România
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua Internațională a Muncii, Ziua Muncii sau Ziua Internațională a Muncitorilor. Este sărbătorită în mai multe țări, inclusiv în România, unde este zi liberă legală. La origine stă o mișcare a sindicaliștilor din Chicago, care au cerut reducerea normei orare de muncă. Și-a pierdut caracterul festiv în majoritatea statelor, fiind în prezent o zi de petrecere, de ieșit la iarbă verde.
1
Mapamond
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), potrivit presei de stat, citată de News.ro.
1
Local
În timpul unui flagrant, organizat de polițiștii de frontieră pentru a prinde mai mulți migranți și călăuzele acestora, doi dintre oamenii legii au fost înjunghiați de unul dintre suspecți. Aceștia au fost transportați de îndată la Spitalul Județean din Timișoara.
13
Local
Listele oficiale de candidați atât pentru Primăria Arad, Consiliul Local Municipal cât și pentru Consiliul Județean au fost depuse la birourile electorale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!