Era de aşteptat şi s-a întâmplat. Joi, în pauza mare, când deja se vorbea de un nou protest, profesorii Colegiului Național „Moise Nicoară” au fost printre elevii adunaţi în holul mare şi i-au împrăştiat. Puţini au mai ridicat glasul şi pentru scurt timp. „Aceste manifestări sunt împotriva regulamentului, nu respectă regulile şcolii”, au declarat profesorii şi conducerea şcolii. S-au mobilizat şi i-au redus la tăcere pe protestatari. Fiecare cu argumentele lui şi cu metodele lui. Elevii au înţeles mesajul şi s-au retras.
Aşa a luat sfârşit protestul de la „Moise Nicoară”. Elevilor li s-a sugerat să-şi spună părerea şi să facă cererile în scris, adresate conducerii liceului. Cu toate cererile lor, care se anunţau a fi mai multe: pe lângă portar se mai adăuga şi cantina care stă nefolosită iar firmele de catering vin în holul liceului cu mâncarea comandată, la fel şi cutiile cu pizza. Şi mai erau şi uniformele… Conducerea liceului i-a invitat la un dialog civilizat al hârtiilor.
Petiţia elevilor „Uniţi salvăm” a adunat până acum 555 de semnături pe petitieonline.com.
Au spart revolta de la „Moise Nicoară”
Au spart revolta de la „Moise Nicoară”
Reactualizat la:
Pauza mare s-a încheiat fără proteste. Profesorii colegiului au stat printre elevi toată pauza.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
9
Local
Pompierii au efectuat mai multe verificări și au fost constatate 24 deficiențe, sancționate cu 126 de mii de lei.
România
Femeia de 58 de ani a fost reținută de polițiști, după ce și-a înjunghiat fiul de 33 de ani în piept.
România
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua Internațională a Muncii, Ziua Muncii sau Ziua Internațională a Muncitorilor. Este sărbătorită în mai multe țări, inclusiv în România, unde este zi liberă legală. La origine stă o mișcare a sindicaliștilor din Chicago, care au cerut reducerea normei orare de muncă. Și-a pierdut caracterul festiv în majoritatea statelor, fiind în prezent o zi de petrecere, de ieșit la iarbă verde.
1
Mapamond
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), potrivit presei de stat, citată de News.ro.
Local
Listele oficiale de candidați atât pentru Primăria Arad, Consiliul Local Municipal cât și pentru Consiliul Județean au fost depuse la birourile electorale.
România
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de o platformă locală de livrare, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită.
ARADON Sport local
Vicecampioana României merge pe continuitate pe bancă, cu tehnicianul care a dus-o în finala LNBF.
Citiți principiile noastre de moderare aici!