„Vreau să-i felicit pe cei mici pentru programul artistic oferit, pe doamna directoare și cadrele didactice pentru felul în care ne-au primit. Sper ca și pe viitor să avem parte de astfel de acțiuni, să putem aduce un zâmbet pe fețele bunicilor care își petrec timpul în centrele noastre, ori de câte ori avem ocazia” – spune Oana Pârvulescu, director al DDAC Arad.
Bunici în vizită la prichindei
Bunici în vizită la prichindei
Reactualizat la:
Dacă în fiecare an micuții de la Grădinița „Piticot” obișnuiau ca de 8 Martie să facă o vizită la Centrul de zi pentru vârstnici din cartierul Confecții, aparținând Direcției de Deyvoltare și Asistență Comunitară Arad, de data aceasta vârstnicii au fost cei care au vizitat prichindeii.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
Local
Polițiștii le-au vorbit copiilor despre bullying, riscurile unor comportamente cu tendințe infracționale, consumul de alcool și droguri.
1
UT Arad
Elevii lui Mircea Rednic au câștigat cu 2-0, profitând și de evoluția slabă a moldovenilor.
3
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 28-04-2024 sunt următoarele:
Local
Poliștii arădeni au desfășurat, în weekendul de Florii, acțiuni de amploare în municipiu și județ, încheiate cu amenzi de peste 100 de mii de lei.
2
Local
ARAD. Un tânăr de 17 ani, suspectat că a furat un telefon în Gara din Arad, a fost identificat și reținut de polițiștii de la transporturi. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar poliția continuă documentarea activității sale infracționale.
Local
Zeci de producători locali, meşteşugari, bijutieri, cofetari şi brutari şi-au expus produsele în incinta Domeniului Regal.
3
Local
ARAD. Pompierii militari au fost solicitați să intervină duminică, în jurul orei 13:30, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale din Vladimirescu.
UT Arad
FCSB merge în marea finală, după ce arădenii au condus 3-1, dar au pierdut 6-4!
Citiți principiile noastre de moderare aici!