La controlul de frontieră, bulgarul a prezentat un permis auto fals cu însemnele autorităţilor din Marea Britanie pe care l-a cumpărat cu 300 de lire sterline. „Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat este fals, iar tânărul nu a obținut niciodată permis de conducere. Faţă de cele constatate, persoana în cauză a declarat că a achiziţionat permisul de conducere din Marea Britanie, de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaşte, contra sumei de 300 de lire sterline. Poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, la finalizarea cercetărilor urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, au declarat reprezentanţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad.
Cetăţean bulgar prins la volan cu permis fals
Cetăţean bulgar prins la volan cu permis fals
Reactualizat la:
Un cetăţean bulgar în vârstă de 32 de ani s-a prezentat pe sensul de intrare în România la volanul unui autoturism marca Mercedes Benz înmatriculat în Bulgaria deşi nu avea permis de conducere.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
Local
Polițiștii le-au vorbit copiilor despre bullying, riscurile unor comportamente cu tendințe infracționale, consumul de alcool și droguri.
1
UT Arad
Elevii lui Mircea Rednic au câștigat cu 2-0, profitând și de evoluția slabă a moldovenilor.
3
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 28-04-2024 sunt următoarele:
Local
Poliștii arădeni au desfășurat, în weekendul de Florii, acțiuni de amploare în municipiu și județ, încheiate cu amenzi de peste 100 de mii de lei.
3
Local
ARAD. Un tânăr de 17 ani, suspectat că a furat un telefon în Gara din Arad, a fost identificat și reținut de polițiștii de la transporturi. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar poliția continuă documentarea activității sale infracționale.
Local
Zeci de producători locali, meşteşugari, bijutieri, cofetari şi brutari şi-au expus produsele în incinta Domeniului Regal.
3
Local
ARAD. Pompierii militari au fost solicitați să intervină duminică, în jurul orei 13:30, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale din Vladimirescu.
UT Arad
FCSB merge în marea finală, după ce arădenii au condus 3-1, dar au pierdut 6-4!
Citiți principiile noastre de moderare aici!