CFR anunţă că programul de îmbunătăţire a condiţiilor de circulaţie pe calea ferată este în derulare în întreaga ţară, la ora actuală fiind deschise nu mai puţin de 60 de şantiere pe căile ferate, lucrări care, odată finalizate, vor duce la ridicarea restricţiilor de viteză.
„Activitatea de întreținere și reparații curente la infrastructura feroviară are drept scop îmbunătățirea condițiilor de transport pe calea ferată, prin restabilirea vitezei de circulație și creșterea capacității de exploatare și este finanțată din fonduri bugetare, cu o alocație financiară aferentă anului 2019 în valoare de 196 de milioane de lei și din surse proprii ale companiei, cu o alocație aferentă anului curent în valoare de 162,6 milioane de lei”, au anunţat cei de la CFR.
În ceea ce priveşte judeţul nostru, compania de căi ferate are deschise două şantiere. Este vorba despre o lucrare care se desfăşoară între staţiile Utvinişul Nou şi Sântana, la kilometrul 12+500 – 12+600, pe ambele fire de circulaţie, şi o lucrare care se desfăşoară între staţiile Chişineu Criş şi Zerind, la kilometrul 50+100 – 50+500. „Menţionăm faptul că programul de întreţinere şi reparaţii curente nu afectează continuitatea graficului de circulaţie al trenurilor de călători şi de marfă, lucrările desfăşurate pe cele 60 de şantiere feroviare fiind executate prin asigurarea condiţiilor optime de trafic pe întreaga rețea feroviară”, au mai spus cei de la CFR.
CFR ridică două restricţii în Arad
CFR ridică două restricţii în Arad
Compania feroviară anunţă că au fost deschise două şantiere pe căile ferate din judeţul nostru, urmând ca două restricţii de circulaţie să dispară.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
9
România
Femeia de 58 de ani a fost reținută de polițiști, după ce și-a înjunghiat fiul de 33 de ani în piept.
România
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua Internațională a Muncii, Ziua Muncii sau Ziua Internațională a Muncitorilor. Este sărbătorită în mai multe țări, inclusiv în România, unde este zi liberă legală. La origine stă o mișcare a sindicaliștilor din Chicago, care au cerut reducerea normei orare de muncă. Și-a pierdut caracterul festiv în majoritatea statelor, fiind în prezent o zi de petrecere, de ieșit la iarbă verde.
Mapamond
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), potrivit presei de stat, citată de News.ro.
Local
În timpul unui flagrant, organizat de polițiștii de frontieră pentru a prinde mai mulți migranți și călăuzele acestora, doi dintre oamenii legii au fost înjunghiați de unul dintre suspecți. Aceștia au fost transportați de îndată la Spitalul Județean din Timișoara.
2
Local
Listele oficiale de candidați atât pentru Primăria Arad, Consiliul Local Municipal cât și pentru Consiliul Județean au fost depuse la birourile electorale.
România
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de o platformă locală de livrare, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită.
ARADON Sport local
Vicecampioana României merge pe continuitate pe bancă, cu tehnicianul care a dus-o în finala LNBF.
Mapamond
Responsabilul ONU pentru situaţii umanitare de urgenţă, Martin Griffiths, a avertizat marţi, într-o declaraţie, că o operaţiune la sol a armatei israeliene în oraşul Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, ar fi „o tragedie fără margini”, transmite AFP.
3
Local
Două evenimente care tind să devină tradiţie au repus Lipova pe harta culturală a judeţului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!