Este vorba de lucrarea Delgaz Grid (fosta E-On), datorită căreia circulația autoturismelor se face doar pe un singur sens de mers când vi de pe „Grigorescu” (dinspre mal) spre bulevard, ori când intri în intersecție spre strada Ion C. Brătianu. Muncitorii au spart, din nou, carosabilul pentru a fi executată cuplarea noilor conducte de gaze naturale.
Circulație îngreunată lângă Tribunal
Circulație îngreunată lângă Tribunal
Reactualizat la:
Îi avertizăm pe șoferii arădeni că, până la sfârșitul acestei săptămâni, șantierul de la intersecția Bulevardului Vasile Milea cu strada Nicolae Grigorescu va fi închis și astfel cozile care se formează aici vor dispărea.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Mapamond
Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa în campusul unei universităţi din Boston şi tabăra lor a fost evacuată de poliţie, potrivit unui comunicat al universităţii şi imaginilor difuzate pe reţele de socializare de la faţa locului, relatează AFP.
Mapamond
Germania are nevoie de o relansare economică pentru a-şi asigura poziţia geopolitică, a declarat sâmbătă ministrul de Finanţe, Christian Lindner, care este şi preşedintele liber-democraţilor din partidul FDP, transmite Reuters.
Local
Cererile de înscriere se depun în format electronic până la data de 14 mai. În total, sunt disponibile 1.640 de locuri.
Local
ARAD. Uniunea Democrată Maghiară din România, filiala Arad, anunţă că a adunat semnăturile necesare şi a depus candidatura pentru funcţia de primar al Municipiului Arad, dar şi lista de consilieri locali municipali, la alegerile locale care vor avea loc în data de 9 iunie.
1
Local
Acesta s-ar fi aflat la volanul mașinii sale Ferrari, indisponibilizată în vara lui 2021. Mladin s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive.
5
România
Din 27 aprilie până în 7 mai, elevii din învățământul preuniversitar intră în vacanța de primăvară.
România
O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a fost accidentată grav pe o stradă din municipiul Orăştie, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, a informat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
România
Salcia, simbolul sărbătorii de Florii, este înconjurată de legende, fiind considerată un protector al roadelor şi locuinţelor în cultul bisericesc, dar reprezintă şi una dintre soluţiile în combaterea eroziunii şi stabilizarea solului, având şi proprietăţi medicinale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!