În conferinţa sa, părintele Agapie va prezenta o latură mai puţin cunoscută şi înţeleasă a vieţii bisericeşti din toate vremurile. Este vorba despre viaţa monahală trăită în pustie, despre cei care i s-au dedicat: pustnicii”, ne anunţă reprezentanţii centrului cultural. Evenimentul va avea loc miercuri, 26 februarie, de la ora 18:00, la Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad, iar intrarea va fi liberă.
Conferinta despre pustnicie
ARAD. Centrul Cultural Judeţean Arad organizează conferinţa „Pustia, Pustnicii şi Biserica” ce urmează să fie susţinută de către Ieromonahul Agapie Corbu, stareţul Sfântului Schit „Bunavestire” din Almaş. „Viaţa în Hristos, trăită în mod agioritic, este pentru Părintele Agapie un creştinism integral; el mărturisește prin cuvânt și faptă un creştinism filocalic, integral.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
9
Local
Minivacanța de Paști a adus un grad de ocupare de aproximativ 70 la sută în singura stațiune de interes național din județul Arad.
Advertorial
La fel ca în fiecare an, Biserica Ekklesia a ieșit dincolo de zidurile clădirii. Mai exact, membrii bisericii penticostale Ekklesia din Arad au ieșit la pedalat. Ekklesia Bike Tour a adunat peste 200 de persoane în fata platoului Primăriei Arad unde s-au întâlnit și cu primarul Călin Bibarț, iar de acolo au pornit împreună pe biciclete spre pădurea Ceala.
Local
Dacă nu ați părăsit Aradul în această minivacanță, dacă nu v-ați făcut vreun program special cu familia sau prietenii, puteți da o fugă până în Piața Catedralei, acolo unde se desfășoară în premieră Târgul de Paște din acest an. Va fi un bun pretext de a descoperi noua față a Pieței Catedralei, după lucrările de regenerare urbană la care a fost supusă.
Mapamond
Statele membre ale NATO s-au declarat joi „profund preocupate de activităţile rău intenţionate” ale Rusiei „întreprinse recent pe teritoriul Alianţei şi care constituie o ameninţare la adresa securităţii lor”, informează AFP.
1
Mapamond
Fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, Aleksandar Vulin, care întreţine legături cu Kremlinul şi este vizat de sancţiuni americane, a fost numit joi vicepremier, informează AFP.
România
În urma cercetărilor în cazul polițiștilor de frontieră înjunghiați de un traficant afgan de migranți, toate călăuzele au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.
1
Mapamond
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis miercuri că va face „ea mai mare deportare” de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că altfel migranţii „vor distruge ţara”, informează EFE.
7
Citiți principiile noastre de moderare aici!