Un tânăr de 20 de ani a furat un telefon mobil de la o persoană pe care a prostit-o. Cum a făcut hoţul acest lucru? Simplu. I-a spus omului că are nevoie să dea un telefon urgent şi i-a solicitat mobilul. Bineînţeles că a fugit cu telefonul. Persoana vătămată a anunţat Poliţia despre păţania prin care a trecut. În mai puţin de 30 de minute de la sesizarea faptei, poliţiştii Secţiei nr. 2 Micălaca au reuşit prinderea făptaşului. „La data de 23 ianuarie, polițiștii Secției nr. 2 au fost sesizați despre comiterea unui furt de telefon mobil, dintr-un parc de pe raza cartierului Micălaca.
În fapt, cel bănuit de comiterea faptei, în timp ce se afla în parcul Orizontului din municipiu, sub pretextul necesității iminente de a efectua un apel telefonic, i-ar fi solicitat, însușit și sustras persoanei vătămate telefonul mobil, cauzând acesteia un prejudiciu în valoare de aproximativ 800 de lei. În mai puțin de 30 de minute de la sesizarea faptei penale, în urma activităților specifice desfășurate, pe Calea Radnei din municipiu, polițiștii au reușit depistarea și identificarea celui bănuit de comiterea faptei, în persoana unui tânăr de 20 de ani, din Arad”, au declarat reprezentanţii IPJ Arad. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a tânărului, pe numele acestuia fiind întocmit un dosar de cercetare penală pentru infracțiunea de abuz de încredere.
Cum se fură un telefon mobil în parcul Orizont
Cum se fură un telefon mobil în parcul Orizont
Reactualizat la:
Abuz de încredere în parcul Orizont: i-a solicitat telefonul spunându-i că are nevoie să efectueze un apel urgent şi a fugit cu telefonul.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
Local
Polițiștii le-au vorbit copiilor despre bullying, riscurile unor comportamente cu tendințe infracționale, consumul de alcool și droguri.
1
UT Arad
Elevii lui Mircea Rednic au câștigat cu 2-0, profitând și de evoluția slabă a moldovenilor.
3
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 28-04-2024 sunt următoarele:
Local
Poliștii arădeni au desfășurat, în weekendul de Florii, acțiuni de amploare în municipiu și județ, încheiate cu amenzi de peste 100 de mii de lei.
3
Local
ARAD. Un tânăr de 17 ani, suspectat că a furat un telefon în Gara din Arad, a fost identificat și reținut de polițiștii de la transporturi. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar poliția continuă documentarea activității sale infracționale.
Local
Zeci de producători locali, meşteşugari, bijutieri, cofetari şi brutari şi-au expus produsele în incinta Domeniului Regal.
3
Local
ARAD. Pompierii militari au fost solicitați să intervină duminică, în jurul orei 13:30, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale din Vladimirescu.
UT Arad
FCSB merge în marea finală, după ce arădenii au condus 3-1, dar au pierdut 6-4!
Citiți principiile noastre de moderare aici!