S-au alocat 133,5 mii lei pentru comuna Bocsig (reparații la scenă și la acoperișul Căminului Cultural, reparații la școala generală unde, în șase săli de clasă, tavanul de rigips a fost distrus total, reparații la acoperișul blocului de locuințe, refacerea parcului central și a centrului civic, unde mai multe pergole și bănci au fost distruse). În comuna Moneasa s-au alocat 102 mii lei pentru refacerea a trei poduri, repararea de străzi și refacerea drumului forestier. Suma de 15.000 de lei s-a alocat pentru repararea podului de la Petriș, unde stâlpul median de susținere a fost afectat.
„Consiliul Județean a intervenit la obiectivele din jurisdicția sa și a executat reparațiile necesare, ori de câte ori a fost cazul. Am lucrat pe mai multe șantiere cauzate de intemperii. La vizitele mele în comunele județului am constatat că ar fi de dorit ca în unele locuri să se realizeze lucrări masive de intervenție și consolidare, nu doar reparații, pentru că altfel riscăm ca drumul sau podurile să se surpe la fiecare ploaie. De aceea, cred că Guvernul va trebui să analizeze serios această problemă și să investească în primul rând în prevenire, nu doar în reparații”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele CJA.
Guvernul a aprobat banii pentru pagubele provocate de furtuni
Guvernul a aprobat banii pentru pagubele provocate de furtuni
Consiliul Judeţean Arad anunţă că Guvernul României a aprobat alocarea unei sume de 250,5 mii de lei pentru despăgubirea gospodăriilor care au fost afectate de furtunile severe din lunile iulie şi august.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
Local
Polițiștii le-au vorbit copiilor despre bullying, riscurile unor comportamente cu tendințe infracționale, consumul de alcool și droguri.
1
UT Arad
Elevii lui Mircea Rednic au câștigat cu 2-0, profitând și de evoluția slabă a moldovenilor.
3
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 28-04-2024 sunt următoarele:
Local
Poliștii arădeni au desfășurat, în weekendul de Florii, acțiuni de amploare în municipiu și județ, încheiate cu amenzi de peste 100 de mii de lei.
3
Local
ARAD. Un tânăr de 17 ani, suspectat că a furat un telefon în Gara din Arad, a fost identificat și reținut de polițiștii de la transporturi. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar poliția continuă documentarea activității sale infracționale.
Local
Zeci de producători locali, meşteşugari, bijutieri, cofetari şi brutari şi-au expus produsele în incinta Domeniului Regal.
3
Local
ARAD. Pompierii militari au fost solicitați să intervină duminică, în jurul orei 13:30, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale din Vladimirescu.
UT Arad
FCSB merge în marea finală, după ce arădenii au condus 3-1, dar au pierdut 6-4!
Citiți principiile noastre de moderare aici!