Ce s-a întâmplat cu bunurile furate? Adolescenţii au vândut unor localnici din satul Vânători ceea ce au furat. Furtul a avut loc la sfârşitul lunii decembrie 2016, iar în urma cercetărilor efectuate de poliţiştii Postului de Poliţie Mîsca s-a reuşit identificarea şi reţinerea celor bănuiţi de comiterea furtului. „În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că la sfârșitul lunii decembrie a anului 2016, cei doi – de 16 și 19 ani -, ambii din Arad, prin efracție și escaladare, ar fi pătruns într-un imobil de pe raza localității Vânători, de unde ar fi sustras mai multe bunuri – un frigider, două aragaze, o maşină de spălat, mobilier și carpete- în valoare de aproximativ 12.000 de lei. Cu ocazia extinderii cercetărilor, s-a stabilit că tinerii, ulterior comiterii activității infracționale, ar fi oferit spre comercializare bunurile sustrase, unor persoane de pe raza localității Vânători”, au declarat reprezentanţii IPJ Arad. Adolescenţii au fost reținuți de polițiști pe bază de ordonanță de reținere pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, totodată oamenii legii continuând cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor în cauză.
Hoţii care îţi golesc casa şi îţi vând bunurile
Hoţii care îţi golesc casa şi îţi vând bunurile
Reactualizat la:
În satul Vânători, doi adolescenţi de 16 şi 19 ani care au pătruns prin efracţie într-o casă au furat tot ce le-a ieşit în cale: frigiderul, aragazele, maşina de spălat, mobilierul din casă şi până şi carpetele au fost luate de tineri. S-a stabilit că valoarea bunurilor furate de cei doi se ridică la aproximativ 12.000 de lei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
9
Local
Pompierii au efectuat mai multe verificări și au fost constatate 24 deficiențe, sancționate cu 126 de mii de lei.
România
Femeia de 58 de ani a fost reținută de polițiști, după ce și-a înjunghiat fiul de 33 de ani în piept.
România
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua Internațională a Muncii, Ziua Muncii sau Ziua Internațională a Muncitorilor. Este sărbătorită în mai multe țări, inclusiv în România, unde este zi liberă legală. La origine stă o mișcare a sindicaliștilor din Chicago, care au cerut reducerea normei orare de muncă. Și-a pierdut caracterul festiv în majoritatea statelor, fiind în prezent o zi de petrecere, de ieșit la iarbă verde.
1
Mapamond
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), potrivit presei de stat, citată de News.ro.
Local
Listele oficiale de candidați atât pentru Primăria Arad, Consiliul Local Municipal cât și pentru Consiliul Județean au fost depuse la birourile electorale.
România
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de o platformă locală de livrare, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită.
ARADON Sport local
Vicecampioana României merge pe continuitate pe bancă, cu tehnicianul care a dus-o în finala LNBF.
Citiți principiile noastre de moderare aici!