Scenariul exercițiului a presupus un incendiu în interiorul fabricii, intervenția specializată CBRN – din cauza prezenței substanțelor periculoase -, evacuarea victimelor, măsuri de protecție și stingerea incendiului.
Totodată, exercițiul a testat capacitatea de conducere, coordonare și cooperare a forțelor din teren și modul de intervenție al subunităților ISU Arad. De asemenea, s-a verificat și modul de acțiune a personalului operatorului economic până la sosirea forțelor specializate. La exercițiu au participat: ISU Arad cu trei autospeciale de stingere, două autospeciale SMURD, o autospecială de intervenție și salvare la înălțime, o autospecială CBRN, o autospecială grupă operativă, patru ofițeri și 20 de subofițeri, în timp ce Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad a participat cu doi ofițeri și opt subofițeri, iar Serviciul de Ambulanță Județean Arad cu o ambulanță. Exercițiul a fost organizat de Serviciul de Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților din cadrul ISU Arad.
Incendiu la o fabrică din Arad. Scenariul pompierilor
Incendiu la o fabrică din Arad. Scenariul pompierilor
ARAD. Detașamentul de Pompieri Arad, Detașamentul de Pompieri Ineu din cadrul ISU Arad cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, Serviciul de Ambulanță Județean Arad au desfășurat, marți, 5 februarie, un exercițiu cu forțe și mijloace în teren la o fabrică din Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
Mapamond
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu acordat cunoscutului jurnalist rus şi creator de conţinut pe YouTube Iuri Dudi - inclus în martie 2022 pe lista "agenţilor străini" de autorităţile de la Moscova - că şi-a redobândit cetăţenia română "acum 13-15 ani" şi că, la fel ca "un milion" de cetăţeni ai Republicii Moldova, este şi cetăţean al României, relatează marţi publicaţia Ziarul Naţional de la Chişinău.
ARADON Sport local
MALLORCA. Din dorinţa de a progresa şi a-şi îmbunătăţi nivelul jocului, arădeanca Maria Mateaş (15 ani) se pregăteşte de la începutul acestui an la celebra Academie de tenis de câmp „Rafael Nadal” de la Mallorca (Spania).
Local
Florin a trecut prin patru intervenții dificile în ultimele luni, luni pe care și le-a petrecut la spital. El a împlinit marți, 38 de ani, pe care i-a sărbătorit alături de echipa medicală.
Local
Noua unitate de învăţământ ar urma să funcţioneze în cartierul Gai, pe strada Faurilor nr.94-96.
1
Local
Consiliul Local Municipal Arad a aprobat PUZ-ul aferent investiţiei de pe strada Nicolae Oncu nr. 17.
5
Local
Direcția de Sănătate Publică derulează o campania anti-fumat adresată tinerilor cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!