Prima parte a concertului de mâine seară intitulată, sugestiv, „American Music Compilation”, va începe la ora 19,30, şi se va desfășura sub bagheta maestrului Ilarion Ionescu Galaţi. Alături de orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat Arad pe scena de pe Lacul Pădurice va performa şi violonista Annette Barbara Vogel (din Canada). Din program amintim: Marş (John Philip Sousa), Concertul pentru vioară şi orchestră de Emily Doolitle, An American in Paris, de George Gershwin, My Way de Pierre Revaux şi Star Wars – Uvertura, de John Williams.
Partea a doua a concertului îi va aduce în scenă pe Mario & The Teachers featuring Alex Florescu & Bogdan Nica, cu „Ethno Jazz Project”. Grupul Mario & The Teachers a luat fiinţă la Arad, în toamna anului 2010, la iniţiativa percuţionistului Mario Florescu, avându-i alături pe Radu Rotaru, Cristian Petică (2010 – 2011), Ionuţ Cădariu (2011 – 2012), Corina Ardelean (2012 – prezent). De la apariţia lor, Mario & the Teachers au la activ peste 50 de apariţii scenice, bucurându-se de invitaţii la festivaluri mari din Ungaria, Belgia şi Germania. În ţară au participat la Gărâna Jazz Festival (două ediţii consecutive), la Festivalul de Jazz de la Sibiu, la Galele Studenţeşti desfăşurate în același oraş şi la trei dintre evenimentele „Jazz Avem” organizate la Bucureşti. Au urcat totodată pe scenele Green Fest – Bucureşti, Napoca Jazz, Blues & Wine Cluj -Napoca şi au cântat în numeroase locaţii din Oradea, Satu Mare, Carei, Sighetul Marmaţiei.
pentru Fesrivalul Internațional de Muzică Americană și Jazz au pregătit următorul program: Dans sârbesc, Aziza, Balkanik, Five Steps, Trandafirul galben, Hora lungă, Cool & Crazy, Dance şi Amintiri din Balcani.
Aşadar, de joi ne bucurăm împreună de sonorităţile speciale ale muzici americane şi ale nemuritorului jazz. Reamintim că evenimentele cuprinse în acest festival vor avea loc la Lacul Pădurice, cu excepţia concertului de marţi, 17 iunie, de Gospel Music & Negro Spiritual, care va fi susţinut pe scena Palatului Cultural din Arad.
Incepe Festivalul International de Muzică Americana si Jazz! Vezi programul primei seri!
Reactualizat la:
ARAD. Cea de-a doua ediție a festivalului va debuta joi, 12 iunie, începând cu ora 19.30, la Pădurice.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
Local
Polițiștii le-au vorbit copiilor despre bullying, riscurile unor comportamente cu tendințe infracționale, consumul de alcool și droguri.
1
UT Arad
Elevii lui Mircea Rednic au câștigat cu 2-0, profitând și de evoluția slabă a moldovenilor.
3
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 28-04-2024 sunt următoarele:
Local
Poliștii arădeni au desfășurat, în weekendul de Florii, acțiuni de amploare în municipiu și județ, încheiate cu amenzi de peste 100 de mii de lei.
3
Local
ARAD. Un tânăr de 17 ani, suspectat că a furat un telefon în Gara din Arad, a fost identificat și reținut de polițiștii de la transporturi. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar poliția continuă documentarea activității sale infracționale.
Local
Zeci de producători locali, meşteşugari, bijutieri, cofetari şi brutari şi-au expus produsele în incinta Domeniului Regal.
3
Local
ARAD. Pompierii militari au fost solicitați să intervină duminică, în jurul orei 13:30, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale din Vladimirescu.
UT Arad
FCSB merge în marea finală, după ce arădenii au condus 3-1, dar au pierdut 6-4!
Citiți principiile noastre de moderare aici!