SEBIȘ. Un cititor ne-a trimis pe adresa redacției imagini cu cele întâmplate. Aceasta ne-a relatat că deși locuiește în zonă nu a fost martorul unei asemenea pățanii. Căprioara a sărit în fața autoutilitarei condusă de un tânăr de 26 de ani, din județul Bihor. Șoferul nu a reușit să o evite, iar animalul a pătruns cu picioarele prin parbrizul microbuzului, până în cabină. La fața locului au ajuns și polițiștii, care i-au anunțat pe cei de la Ocolul Silvic din zonă pentru a lua măsurile necesare în vederea protejării căprioarei. Conducătorul autoutilitarei nu a fost rănit în urma incidentului, însă căprioara, se pare, a fost rănită la picioare.
Incident bizar pe drumul ce leagă Sebișul de Prunișor
Incident bizar pe drumul ce leagă Sebișul de Prunișor
Reactualizat la:
Un incident cel puțin bizar a avut loc marți, 4 decembrie, pe drumul ce leagă orașul Sebiș de satul Prunișor. O căprioară a sărit în fața unui microbuz, i-a spart parbrizul și a ajuns în cabina autoutilitarei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
Local
Doi elevi de la Liceul Național de Informatică și Colegiul Național „Moise Nicoară” au obținut Medalii de Aur, iar unul de la Școala Gimnazială „Caius Iacob” a obținut Medalia de Argint.
ARADON Sport local
La 12 ani, jucătoarea de tenis de masă de la CS Municipal Arad calcă pe urmele campioanei Dana Dodean.
Mapamond
Ucraina a anunţat luni că aplicaţia de mesagerie Telegram a restabilit accesul unui număr de chatboţi utilizaţi de serviciile de securitate ucrainene pentru a culege informaţii despre efortul de război al Rusiei, după ce acest acces fusese suspendat pentru scurt timp, transmite Reuters.
Local
Ea va fi preluată de la Aeroportul Otopeni de către doi reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Aradului.
România
TIMIȘOARA. Gest șocant al unui bărbat în vârstă de 73 de ani, care luni dimineață a ales să își pună capăt zilelor, sărind de la etaj. Polițiștii fac acum cercetări pentru a vedea care au fost circumstanțele în care acesta s-a sinucis.
ARADON Sport local
RM. VÂLCEA. Clasări în Top 10 pentru elevii Denise Bejan (clasa a IX-a la Colegiul Particular „Vasile Goldiș” Arad) și Leonardo Igreț (clasa a X-a la Liceul Tehnologic de Transporturi Auto „Henri Coandă” Arad) la etapa finală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la Pentatlon Atletic, desfășurată săptămâna trecută la Râmnicu Vâlcea.
ARADON Sport local
BĂLŢI. Lotul naţional de box juniori a participat la un puternic turneu internaţional în Republica Moldova, cu pugilişti din Kazahstan, Ucraina, Cipru, Israel, Moldova şi România.
Advertorial
Duminică, de Florii, în festivalul Suflet de România s-a format în miezul zilei o impresionantă horă în fața scenei, în care s-au prins artiști, spectatori și organizatori. În weekend, Suflet de România a oferit participanților ocazia să călătorească într-un sat atemporal, în vremea șezătorilor de altădată.
Mapamond
Protestele studenţeşti împotriva războiului din Gaza s-au extins în acest sfârşit de săptămână la zeci de universităţi din Statele Unite şi s-au soldat cu sute de arestări şi cu ciocniri între protestatari şi forţele de ordine, potrivit EFE.
Citiți principiile noastre de moderare aici!