Centrele medicale care prestează servicii de îngrijire la domiciliu se confruntă cu probleme în încasarea banilor de la stat. Reprezentanţi ai centrelor din Arad ne-au contactat pentru a atrage atenția că, de aproape trei săptămâni, CJAS nu le mai validează serviciile, condiție pentru a putea fi emise facturile şi încasați banii.
De exemplu, un cunoscut centru medical din municipiu are de recuperat peste 4.000 de lei din aceste servicii, care nu au fost încă validate de CJAS.
„Noi experimentăm problema din 25 iunie, dar alţi colegi ne-au spus că din 21 iunie așteaptă validarea serviciilor prin sistemul electronic. Am încercat să aflăm de la Casa Națională care e situația, dar nu am primit un răspuns concret, ca şi cum ar evita să recunoască faptul că au o problemă majoră cu sistemul informatic. Problema este că nu avem nicio garanţie că serviciile nevalidate în ultimele săptămâni vor mai fi plătite de Casă”, spune reprezentanta unui centru medical care oferă servicii de îngrijire la domiciliu pentru aproximativ 40 de pacienţi.
Tot acesta mai adaugă faptul că „procedural, în cel mult 72 de ore de la transmiterea informaţiilor online, serviciile ar trebui validate, pentru a se putea emite facturile”.
Contactat de Jurnal Arădean şi Aradon, directorul CJAS Arad, Gheorghe Domşa, ne-a confirmat existenţa unor probleme tehnice, dar a dat asigurări că toate serviciile vor fi decontate. „Există probleme tehnice în sistemul naţional, neremediate până la această dată. Toate serviciile prestate sunt înregistrate offline, nu se pierd informaţiile, iar ulterior vor fi validate şi decontate”, a declarat Gheorghe Domşa.
În luna iunie, doar prin intermediul centrelor medicale care au încheiat contract cu CJAS Arad, au beneficiat de îngrijiri la domiciliu peste 120 de bolnavi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!