În soluția pe scurt a Tribunalului Arad se arată că: „Admite propunerea de arestare preventivă formulată de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Arad şi dispune arestarea preventivă a inculpaţilor: Adrian George Purcariu, Rareș Chebeleu, Florin Petrișor Gîd pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 13 iunie 2018, până la 12 iulie 2018, inclusiv. Respinge propunerea de arestare preventivă formulată de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Arad în ce priveşte arestarea preventivă a inculpaţilor Adrian Lucian Codrean, Mădălin Călin Codrean, Mihăilă Andrieș. Dispune măsura arestului la domiciliu faţă de inculpaţii: Adrian Lucian Codrean, Mădălin Călin Codrean, Mihăilă Andrieș, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 13 iunie 2018, până la 12 iulie 2018, inclusiv. Pe durata arestului la domiciliu, inculpaţii Adrian Lucian Codrean, Mădălin Călin Codrean, Mihăilă Andrieș au obligaţia de a nu părăsi imobilul unde locuiesc, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. Pe durata arestului la domiciliu, inculpaţii Adrian Lucian Codrean, Mădălin Călin Codrean, Mihăilă Andrieș au următoarele obligaţii: să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; să nu comunice cu alţi participanţi la comiterea infracţiunilor, cu martorii ori experţii, precum şi cu alte persoane stabilite de organul judiciar. Atrage atenţia inculpaţilor Adrian Lucian Codrean, Mădălin Călin Codrean, Mihăilă Andrieș că, în caz de încălcare cu rea – credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive”. Hotărârea Tribunalului Arad poate fi contestatăp în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Interlopii Purcariu și Chebeleu și polițistul local Gîd, arestați preventiv
Interlopii Purcariu și Chebeleu și polițistul local Gîd, arestați preventiv
Reactualizat la:
Procurorii DIICOT Arad i-au prezentat pe cei șase bărbați reținuți ieri pentru trafic de migranți Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventivă. Instanța a admis propunerea DIICOT Arad de arestare preventivă în cazul a trei dintre bărbați, respectiv a lui Adrian George Purcariu, Rareș Chebeleu și Florin Petrișor Gîd. În cazul celorlalți trei bărbați instanța a dispus măsura arestului la domiciliu.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
Local
Descoperirea macabră a fost făcută luni seara, după ce vecinii femeii au alertat autoritățile.
Mapamond
Actorul francez Gerard Depardieu a părăsit luni secţia de poliţie unde a fost interogat timp de peste opt ore în legătură cu două acuzaţii de agresiune sexuală care ar fi fost comise în 2014 şi 2021, a anunţat avocatul său, Christian de Saint-Palais, reiterând că actorul îşi apără nevinovăţia - transmit EFE şi AFP.
Local
Oraşul de la graniţă a găzduit concursul de salam uscat, ajuns la a şasea ediţie.
Ştiri sportive
Cotidianul AS a dezvăluit luni că FIFA şi UEFA au lansat un ultimatum către guvernul spaniol, condus de Pedro Sanchez, şi Consiliul Superior al Sportului (CSD), după ce Federaţia Spaniolă de Fotbal (RFEF) a fost plasată sub tutelă, scrie L'Equipe.
1
Mapamond
Turcia îl susţine pe premierul olandez Mark Rutte pentru a-i succeda lui Jens Stoltenberg în postul de secretar general al NATO, a declarat luni, pentru AFP, purtătorul de cuvânt al Ministerului turc de Externe.
România
Ajutorul de restructurare pentru TAROM, aprobat luni de Comisia Europeană, va fi folosit pentru înnoirea flotei de aeronave, optimizarea destinaţiilor şi politicii comerciale, aplicarea unor soluţii pentru eficientizarea activităţilor de mentenanţă a aeronavelor, digitalizarea companiei şi îmbunătăţirea mediului IT, inclusiv a programelor de distribuţie de bilete, dar şi pentru acoperirea deficitului de lichiditate pentru anul 2024, a notat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.
Local
Judeţul nostru a fost vizitat de două delegaţii din Provincia Hainan, din China.
Local
Un avion de pasageri vechi de patru decenii a fost adus pe aerodromul de la Şiria şi este vizibil de la drumul spre Cetatea Şiria, astfel că a devenit în ultimele zile atracţie pentru turişti şi localnici, proprietarii afirmând că vor amenaja un muzeu al aviaţiei în următoarele luni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!