Cu acest prilej, continuând o tradiţie deja îndătinată, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost prezent în mijlocul obştii monahale de maici, a preoţilor şi credincioşilor din părţile Ineului. Chiriarhul arădean a fost întâmpinat de către părintele Adrian Zaha, Protopopul Ineului, de părintele Ciprian Tripa, duhovnicul schitului, de maica stareță Serafima Ciorba și de către un numeros sobor de preoți. După acesta, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească, înconjurat fiind de un soborul de 23 de preoţi, în prezența autorităților locale și a unui număr mare de credincioși. Din sobor a făcut parte și Părintele Arhid. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial. La sfânta slujbă au participat monahi și monahii de la Mănăstirea Feredeu și Schitul Cuvioasa Paraschiva din satul Bodrogul Vechi.
În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, Chiriarhul a vorbit despre ,,Înveșmântare aleasă” (cf. Evr. 9; Luca 11) a Bisericii, prin Veșmântul Maicii Domnului, Ea fiind cea care a adus în lume pe Fiul lui Dumnezeu, devenind și Maică a Bisericii, Trupul tainic al Domnului, aici făcându-se trimiterea la prefigurările templului Vechiului Testament, ca simboale a virtuților Sfintei Fecioare, pilde și folositoare credincioșilor, asigurând comuniunea lor în unitatea creștină.
Monahia Serafima, stareţa schitului, a oferit tuturor celor prezenţi o agapă creştinească în cinstea hramului.
După aceasta, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a vizitat șantierul de renovare a clădirii pentru viitorul cămin social de bătrâni.
IPS Timotei a slujit la schitul de la Tămand
IPS Timotei a slujit la schitul de la Tămand
Tămand. Pe 2 iulie, când Biserica prăznuieşte „Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu”, în biserica Vlaherne, şi pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, aşezământul monahal din Tămand, Protopopiatul Ineu şi-a sărbătorit hramul.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
9
Mapamond
Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume când acest tip de comportament a fost observat la un animal sălbatic, potrivit AGERPRES.
Mapamond
Diplomaţia americană a condamnat vineri o recentă campanie de atacuri cibernetice în Europa şi a atribuit Rusiei responsabilitatea pentru aceste acţiuni, aşa cum au făcut deja guvernele german şi ceh, relatează AFP.
Mapamond
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să forţeze ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP.
Mapamond
Curtea Supremă din Nepal a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise eliberate pentru escaladarea Everestului şi a altor vârfuri din Himalaya, a declarat pentru AFP un avocat care a depus o cerere în acest sens, relatează AFP.
Ştiri sportive
Comitetul Executiv al UEFA a autorizat cele 24 de echipe calificate la EURO 2024, turneu care va fi găzduit de Germania, să aibă loturi de 23-26 de jucători, a anunţat AFP, vineri, citând o sursă apropiată de această propunere.
România
Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu, a anunţat vineri că operaţiunile de umplere a surpării de pe strada 23 August au fost finalizate, urmând a fi executate operaţiuni de compactare a umpluturii.
Mapamond
O fabrică germană, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu masiv, potrivit Hotnews.ro.
1
Local
Unul dintre șoferii implicați în accidentul petrecut pe podul dintre Calea Iuliu Maniu și Calea Radnei avea dreptul de a conduce suspendat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!