În noaptea de înviere şi în ziua de Paşti, jandarmii arădeni se vor afla în zona locașelor de cult ortodoxe și catolice din municipiul Arad, a bisericilor din localitățile Lipova, Ineu, Chişineu Criş, Sebiş și Săvârșin, în zona mănăstirii Hodoş-Bodrog și a schitului Moneasa. „Pentru a preveni apariția de situații ce pot duce la tulburarea ordinii publice, jandarmii recomandă persoanelor participante la manifestări, să evite implicarea în conflicte, să respecte indicațiile echipajelor aflate în proximitatea lăcașurilor de cult și să acorde atenţie bunurilor personale. Atunci când cetățenii au cunoştinţă de săvârşirea de fapte antisociale, sau sunt victime ale unor astfel de fapte, pot solicita sprijinul jandarmilor sau pot apela numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad.
Pe întreaga perioadă a Sărbătorii Pascale, vor fi asigurate, de asemenea, misiunile cu caracter permanent, cum sunt misiunile de pază și protecţie instituţională și misiunile pentru menţinerea ordinii publice în sistem integrat.
Jandarmii arădeni asigură ordinea publică, de sărbători
Jandarmii arădeni asigură ordinea publică, de sărbători
Peste 120 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad sunt angrenați în misiuni de asigurare a ordinii publice, pe timpul desfășurării manifestărilor dedicate Sărbătorii Pascale.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
Local
Polițiștii le-au vorbit copiilor despre bullying, riscurile unor comportamente cu tendințe infracționale, consumul de alcool și droguri.
UT Arad
Elevii lui Mircea Rednic au câștigat cu 2-0, profitând și de evoluția slabă a moldovenilor.
2
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 28-04-2024 sunt următoarele:
Local
Poliștii arădeni au desfășurat, în weekendul de Florii, acțiuni de amploare în municipiu și județ, încheiate cu amenzi de peste 100 de mii de lei.
1
Local
ARAD. Un tânăr de 17 ani, suspectat că a furat un telefon în Gara din Arad, a fost identificat și reținut de polițiștii de la transporturi. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar poliția continuă documentarea activității sale infracționale.
Local
Zeci de producători locali, meşteşugari, bijutieri, cofetari şi brutari şi-au expus produsele în incinta Domeniului Regal.
3
Local
ARAD. Pompierii militari au fost solicitați să intervină duminică, în jurul orei 13:30, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale din Vladimirescu.
UT Arad
FCSB merge în marea finală, după ce arădenii au condus 3-1, dar au pierdut 6-4!
Citiți principiile noastre de moderare aici!