Copiii, toți din județul Arad, au luat mașina, au condus-o prin municipiu, iar apoi au abandonat-o pe raza localității Fântânele. Furtul autoturismului a fost sesizat la Poliție, iar în urma cercetărilor efectuate cei de la Biroul de Investigații Criminale au reușit identificarea celor patru copii. Potrivit IPJ Arad “patru minori, cu vârste de 15 și 16 ani, din județul Arad, ar fi sustras un autoturism lăsat neasigurat pe strada A.M. Guttenbrunn din municipiu, pe care l-ar fi condus pe raza municipiului, abandonându-l apoi pe raza localității Fântânele. Prejudiciul cauzat, în valoare de aproximativ 4.500 de lei a fost recuperat, cei patru fiind cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt în scop de folosință”.
Patru copii au furat o mașină din cartierul Aradul Nou
Patru copii au furat o mașină din cartierul Aradul Nou
Patru copii, toți minori, au furat, vineri dimineața, un autoturism care a fost lăsat neîncuiat pe strada A.M. Guttenbrunn.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
Local
Peste jumătate dintre părinții care muncesc în alte țări nu vin acasă de Sărbători. În zona de vest a țării, unul din șapte copii are cel puțin un părinte plecat în străinătate.
Advertorial
Advertorial. „Da, construim!”. Ăsta este mesajul președintelui Consiliului Județean către arădeni!
Local
Șeful IPJ Arad, Dan Stoicănescu, adjunctul Florin Turnagiu și șefa Serviciului Comunicații și Informatică Maria Grădinariu au prezentat bilanțul primului trimestru al anului și au vorbit despre eDAC.
Advertorial
Compania RETIM, liderul în gestionarea deșeurilor din județul Arad, aduce la cunoștința clienților și colaboratorilor săi informații referitoare la programul de lucru pentru data de 1 mai și perioada Sărbătorilor Pascale.
Local
Doi elevi de la Liceul Național de Informatică și Colegiul Național „Moise Nicoară” au obținut Medalii de Aur, iar unul de la Școala Gimnazială „Caius Iacob” a obținut Medalia de Argint.
ARADON Sport local
La 12 ani, jucătoarea de tenis de masă de la CS Municipal Arad calcă pe urmele campioanei Dana Dodean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!