PDL a sesizat Avocatul Poporului, solicitându-i lui Victor Ciorbea să atace ordonanţa la Curtea Constituţională, deoarece Guvernul a modificat o lege organică fără să aibă acest drept. Pe lângă elementul de neconstituţionalitate, cei doi spun că modoficările- 97 la număr- „ucid” descentralizarea, mutând toate drepturile la minister şi inspectorate, însă aruncând în cârca administraţiilor locale obligaţii imposibil de îndeplinit, în special cele legate de investiţii. Printre cele mai criticate modificări sunt cele privind organizarea celei de a treia sesiuni de BAC şi dreptul facultăţilor de a încasa bani pentru pregătirea celor care nu au luat BAC-ul sau nici măcar nu s-au prezentat. Una pste alta, spun Gondor şi Cionca, învăţământul a fost pus în întregime la cheremul politicului. Marius Gondor este convins că toate modificările aparţin ministrului Ecaterina Andronescu, un „duşman” neîmpăcat al modernizării sistemului de învăţământ realizată de către guvernările PDL. Cel mai rău afectat de aceste modificări, crede Gondor, este învăţământul preuniversitar, care va fi transformat într-o „cenuşereasă” a sistemului de învăţământ.
PDL critica modificarea Legii Educatiei
ARAD. Prim-vicepreşedintele PDL Arad, Iustin Cionca şi vicepreşedintele Marius Gondor, foşti deputaţi, critică la modul dur modificările aduse Legii Educaţiei prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
UT Arad
Arădenii au câștiga cu 3-1, dar puteau da și alte goluri, FC U Craiova fiind depășită de miza meciului.
1
Local
În ziua de Paști, polițiștii au depistat un bărbat italian care conducea prin centrul Aradului, deși avea permisul suspendat.
Mapamond
Un seism cu magnitudine 5,4 a lovit luni Taiwanul, conform unui anunţ al Centrului Seismologic European Mediteraneean (EMSC), transmit Reuters şi Xinhua.
România
Vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, însă de la mijlocul săptămânii viitoare maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 6 - 19 mai 2024.
Citiți principiile noastre de moderare aici!