Cei care au ieșit în fața Penitenciarului Arad la protest fac parte din Sindicatul Prolex. Recent, acest sindicat s-a raliat demersului inițiat de Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) „de pichetare a unităților penitenciare împotriva indolenței guvernanților de a soluționa problemele cu care se confruntă sistemul penitenciar”.
Revendicările celor 50 de angajați ai Penitenciarului Arad care fac parte din Sindicatul Prolex sunt: condiții mai bune de lucru; plata orelor suplimentare restante; stoparea împuternicirilor ilegale; eliminarea discriminărilor salariale; aprobarea Statutului polițistului de penitenciare; încetarea abuzului împotriva pensionarilor; plata integrală a orelor suplimentare curente și deblocarea posturilor vacante și reluarea concursurilor pentru ocuparea acestora.
Adrian Salade, liderul Sindicatului Prolex din Penitenciarul Arad, spune că în momentul de față deficitul de personal la nivelul penitenciarului este de aproximativ 27 la sută, adică 146 de angajați.
Din cauza lipsei de personal, angajații penitenciarului sunt nevoiți să lucreze în plus, orele suplimentare efectuate ajungând – de la începutul acestui an – la 45.000. „Noi în momentul de față avem, de la începutul anului, pe unitate, undeva la 45.000 de ore suplimentare efectuate și nu avem nicio speranță să le recuperăm, să le primim. Cu plata e o altă poveste urâtă”, a declarat Adrian Salade, liderul Sindicatului Prolex din Penitenciarul Arad pentru aradon.ro. Dacă revendicările nu le vor fi soluționate, liderul de sindicat spune că „vom continua protestul, iar în faza imediat următoare vom merge la București împreună cu celelalte sindicate din federația FSANP și vom ajunge în momentul în care vom refuza efectuarea de ore suplimentare, ceea ce va duce la blocaj al penitenciarului. Toate penitenciarele din țară sunt în aceeași situație”.
Protest la Penitenciarul Arad. Angajații au 45.000 de ore suplimentare efectuate și nicio speranță de recuperare a acestora
Protest la Penitenciarul Arad. Angajații au 45.000 de ore suplimentare efectuate și nicio speranță de recuperare a acestora
Reactualizat la:
Zeci de angajați ai Penitenciarului Arad au protestat, vineri, timp de o oră, în fața instituției, față de problemele cu care se confruntă.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
Ştiri sportive
Cotidianul AS a dezvăluit luni că FIFA şi UEFA au lansat un ultimatum către guvernul spaniol, condus de Pedro Sanchez, şi Consiliul Superior al Sportului (CSD), după ce Federaţia Spaniolă de Fotbal (RFEF) a fost plasată sub tutelă, scrie L'Equipe.
Mapamond
Turcia îl susţine pe premierul olandez Mark Rutte pentru a-i succeda lui Jens Stoltenberg în postul de secretar general al NATO, a declarat luni, pentru AFP, purtătorul de cuvânt al Ministerului turc de Externe.
România
Ajutorul de restructurare pentru TAROM, aprobat luni de Comisia Europeană, va fi folosit pentru înnoirea flotei de aeronave, optimizarea destinaţiilor şi politicii comerciale, aplicarea unor soluţii pentru eficientizarea activităţilor de mentenanţă a aeronavelor, digitalizarea companiei şi îmbunătăţirea mediului IT, inclusiv a programelor de distribuţie de bilete, dar şi pentru acoperirea deficitului de lichiditate pentru anul 2024, a notat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.
Local
Judeţul nostru a fost vizitat de două delegaţii din Provincia Hainan, din China.
Local
Un avion de pasageri vechi de patru decenii a fost adus pe aerodromul de la Şiria şi este vizibil de la drumul spre Cetatea Şiria, astfel că a devenit în ultimele zile atracţie pentru turişti şi localnici, proprietarii afirmând că vor amenaja un muzeu al aviaţiei în următoarele luni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!