Consiliul Judeţean Arad (CJA) anunţă că inaugurarea obiectivului va avea loc în acest sfârşit de săptămână. Proiectul care a beneficiat de finanţare europeană are o valoare totală de peste 60 de milioane de lei. Deşi lucrarea trebuia finalizată în 32 de luni, termenul a fost prelungit de mai multe ori, vina purtând-o, potrivit declaraţiilor oficiale, societatea Confort SA, cea care a câştigat licitaţia pentru realizarea proiectului. Firma respectivă a intrat în insolvenţă şi nu a mai putut duce la bun sfârşit lucrările. Ulterior, Consiliul Judeţean a organizat o nouă licitaţie pentru finalizarea proiectului, dar apăruse spaima că lucrările nu vor putea fi finalizate la timp, ţinând cont de faptul că Uniunea Europeană ne dădea bani doar dacă proiectul era încheiat în anul 2015. Din fericire, CJA a reuşit să ducă la bun sfârşit acest proiect.
Punct final pe Drumul Vinului
Punct final pe Drumul Vinului
La mai bine de patru ani de la demararea lucrărilor, după o serie de probleme mai mari sau mai mici, proiectul Drumul Vinului a ajuns la final.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
9
Local
Sâmbătă, 4 septembrie, Înaltpreasfințitul Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, a oficiat slujba Utreniei Învierii la Penitenciarul Arad.
UT Arad
Tânărul jucător arădean este sfătuit să meargă la o facultate din București. Va mai juca la UTA?
România
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin Sfânta Euharistie, fiind izvor de pace sfântă, de bucurie negrăită şi preaslăvită.
Mapamond
Cancelarul Scholz avertizează că democraţia este ameninţată, după atacul asupra eurodeputatului Ecke
Cancelarul german Olaf Scholz a avertizat sâmbătă că democraţia este ameninţată de gesturi cum a fost atacul asupra eurodeputatului Matthias Ecke, agresat vineri seara la Dresda de necunoscuţi, relatează AFP.
2
România
Un bărbat de 34 de ani a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Oradea la 5 ani de închisoare după ce pur și simplu și-a maltratat copilul de doar 7 ani, pe care l-a obligat să-l ajute la tăiat de lemne în pădure.
Local
Rezultatele extragerilor loto duble din data de 04-05-2024 sunt următoarele:
Citiți principiile noastre de moderare aici!