„Eram conştient de faptul că utilizarea de către PDL a banilor publici în acţiuni aşa zis culturale, însă pur electorale, va face o sumă de arădeni să uite de modul în care este administrat Aradul, de nerealizări şi abuzuri. Având în vedere acest aspect, am anticipat o victorie a Alianţei PSD-UNPR-PC la o diferenţă de 3-5 procente. Folosirea banilor publici în scop electoral, de către PDL, a fost un adversar foarte periculos, după cum s-a şi văzut. Aşa zise sărbători, cum a fost „Ziua vecinului”, pe bani publici, au curs cu duiumul, confiscate integral de către PDL.Important este că, faţă de condiţiile din teren, rezultatul Alianţei la Arad reprezintă o victorie, la care nu s-ar fi ajuns fără o muncă asiduuă şi care nu ar fi fost posibilă fără contribuţia organizaţiilor PC din judeţ, cărora le mulţumesc pentru efortul depus”, a spus Mircea Purcaru.
Purcaru : contra banilor publici
ARAD. Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, a declarat că era sigur că Alianţa PSD-UNPR-PC va învinge PDL şi la Arad, dar nu îşi făcea iluzii în privinţa unui scor zdrobitor.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
ARADON Sport local
RM. VÂLCEA. Clasări în Top 10 pentru elevii Denise Bejan (clasa a IX-a la Colegiul Particular „Vasile Goldiș” Arad) și Leonardo Igreț (clasa a X-a la Liceul Tehnologic de Transporturi Auto „Henri Coandă” Arad) la etapa finală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la Pentatlon Atletic, desfășurată săptămâna trecută la Râmnicu Vâlcea.
ARADON Sport local
BĂLŢI. Lotul naţional de box juniori a participat la un puternic turneu internaţional în Republica Moldova, cu pugilişti din Kazahstan, Ucraina, Cipru, Israel, Moldova şi România.
Advertorial
Duminică, de Florii, în festivalul Suflet de România s-a format în miezul zilei o impresionantă horă în fața scenei, în care s-au prins artiști, spectatori și organizatori. În weekend, Suflet de România a oferit participanților ocazia să călătorească într-un sat atemporal, în vremea șezătorilor de altădată.
Mapamond
Protestele studenţeşti împotriva războiului din Gaza s-au extins în acest sfârşit de săptămână la zeci de universităţi din Statele Unite şi s-au soldat cu sute de arestări şi cu ciocniri între protestatari şi forţele de ordine, potrivit EFE.
Local
Inițiativa de a lăsa copiii să-și folosească imaginația aparține Asociației GAL Lunca Mureșului de Jos, ca membră a proiectului TOM (Tradiții, Obiceiuri, Meșteșuguri).
UT Arad
IAȘI. UTA a trecut de „Poli” Iași, după o primă repriză slabă, însă o a doua așa cum ne-am dori întotdeauna. Antrenorul UTA-ei a recunoscut jocul modest din primele 45 de minute, iar victoria o pune și pe seama schimbărilor pe care le-a nimerit.
1
Local
Polițiștii le-au vorbit copiilor despre bullying, riscurile unor comportamente cu tendințe infracționale, consumul de alcool și droguri.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!