Bărbatul de 65 de ani a decedat pe loc, iar cel care se afla la volanul volei este cercetat penal pentru ucidere din culpă. Tragedia a avut loc la o carieră de piatră din Agrișu Mare. Victima nu era angajata societății comerciale care exploata piatra și nici nu se prea știe exact ce căuta în zona în care muncitorii lucrau. Din informațiile pe care le deținem se pare că victima s-ar fi aflat după o remorcă încărcată cu piatră, șoferul volei nu l-a observat și a trecut peste el.
“În jurul orelor 13.35 polițiștii Postului de Poliție Târnova au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 despre faptul că la o societate care are ca obiect exploatarea pietrei, un bărbat de 40 de ani din Târnova, fiind șofer pe o volă a trecut cu aceasta peste un bărbat de 65 de ani din Agrișu Mare. Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei. În urma impactului bărbatul de 65 de ani a decedat”, a declarat inspectorul de poliție Lorena Pîrvulescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Strivit de o volă la cariera de piatră din Agrișu Mare
Strivit de o volă la cariera de piatră din Agrișu Mare
Un bărbat în vârstă de 65 de ani din Agrișu Mare a sfârșit tragic, marți dupa masa, după ce o volă manevrată de un bărbat de 40 de ani din Târnova a trecut peste el.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
UT Arad
Arădenii au câștiga cu 3-1, dar puteau da și alte goluri, FC U Craiova fiind depășită de miza meciului.
1
Local
În ziua de Paști, polițiștii au depistat un bărbat italian care conducea prin centrul Aradului, deși avea permisul suspendat.
Mapamond
Un seism cu magnitudine 5,4 a lovit luni Taiwanul, conform unui anunţ al Centrului Seismologic European Mediteraneean (EMSC), transmit Reuters şi Xinhua.
România
Vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, însă de la mijlocul săptămânii viitoare maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 6 - 19 mai 2024.
Citiți principiile noastre de moderare aici!