Vântul puternic pornit ieri în jurul prânzului la Arad, a smuls uşa de pe acoperişul Catedralei Catolice, căzând pe trotuar şi lovind în cap o femeie care trecea prin zonă. Ceilalţi trecători au sunat la 112 după ajutor. Femeia a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean Arad de către un ehipaj SMURD. Potrivit doctorului Adrian Wiener, directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean Arad, femeia, în vârstă de aproximativ 50 de ani, este conştientă şi cooperantă, deşi are amenzia evenimentului, pacienta nu-şi aminteşte ceea ce s-a întâmplat. Femeia a suferit un traumatism cranio cerebral care a fost suturat. Pacientei urmează să i se efectueze radiografii precum şi o tomografie, aceasta fiind internată la secţia de neurochirurgie. Clădirea care adăposteşte Catedrala Catolică aparţine Ordinului Minoriţilor (ordin al călugărilor catolici maghiari ce a luat naştere printr-o bula pontificala a Papei Urban al VIII-lea. Femeia poate cere despăgubiri în instanţă, pe cale civilă.
O usa de pe acoperisul Catedralei a cazut peste o femeie
Reactualizat la:
ARAD. Catedrala Catolică de pe Bulevardul Revoluţiei, din zona Teatru a făcut o victimă marţi. Vântul puternic, ce prevestea o furtună, a smuls o uşă de metal aflată pe acoperişul Catedralei. Uşa făcea legătura cu acoperişul lăcaşului de cult.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
5
UT Arad
Antrenroul lui „Poli” Iași, Tony Da Silva. „Trebuie să vedem bărbăția jucătorilor. Trebuie să avem cojones!” Mircea Rednic, mult mai ponderat, după ce UTA a scăpat de orice grijă.
Local
ARAD. Inspectoratul de Poliție al Județului Arad a anunțat, în această dimineață, reținerea pentru 24 de de ore a lui Cosmin Mladin, după ce acesta a fost prins drogat la volan pe data de 9 aprilie.
1
Local
Navracsics Tibor – ministrul Dezvoltării Regionale din Ungaria, Kelemen Hunor – președintele UDMR, Marko Bela – fost președinte UDMR, alături de oficialitățile locale, au luat parte la evenimentul organizat sâmbătă, 27 aprilie, cu ocazia împlinirii a două decenii de la reamplasarea Statuii Libertății în centrul orașului Arad.
4
Mapamond
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în cursul atacului lansat la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Gaza, relatează AFP.
România
Traficul este blocat, sâmbătă, pe drumul naţional DN2 (E85), la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol, înmatriculată în Republica Moldova, s-a răsturnat pe carosabil, şoferul fiind declarat decedat după ce a fost descarcerat, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.
Mapamond
Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa în campusul unei universităţi din Boston şi tabăra lor a fost evacuată de poliţie, potrivit unui comunicat al universităţii şi imaginilor difuzate pe reţele de socializare de la faţa locului, relatează AFP.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!