A reușit să-l imobilizeze pe cel care furase telefonul mobil într-o stație de tramvai, iar apoi a sunat la 112. Bunul sustras a fost restituit proprietarului de drept. S-a întâmplat la Arad, în 8 decembrie. „În data de 8 decembrie, agentul de penitenciare T.A. aflat în afara serviciului s-a implicat în urmărirea pe stradă şi imobilizarea – într-o staţie de tramvai – a unui suspect care a reușit să sustragă unei victime telefonul mobil. Agentul a alarmat Poliția prin serviciul unic 112 care s-a deplasat imediat la fața locului procedând la reținerea suspectului și la returnarea bunului sustras persoanei vătămate. Directorul unității subcomisar de penitenciare dr. Dan Halchin i-a adresat agentului mulțumiri și aprecieri în numele instituției și i-a acordat <<Diploma de Apreciere pentru Conduită Civică Exemplară Manifestată în cadrul Comunităţii>>, în fața colectivului de ofițeri ai Penitenciarului Arad. Cu acest prilej, instituția noastră își reafirmă apartenența la valorile etice proprii sistemului de ordine publică și siguranță națională prin asumarea îndatoririlor profesionale și civice deosebite atât la nivel instituțional cât și la nivelul comunității locale”, au precizat reprezentanții Penitenciarului Arad.
Un agent de penitenciare a prins un hoț
Un agent de penitenciare a prins un hoț
Aflat în timpul său liber și observând un tânăr care a sustras un telefon mobil, un agent din cadrul Penitenciarului Arad a pornit în urmărirea hoțului.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
5
ARADON Sport local
ARAD. Runda cu numărul 5 din play-outul Ligii 3 la fotbal a programat alte două derby-uri arădene cu implicaţii în partea inferioară a clasamentului. Pe lângă eşecul celor de la ACB Ineu, scor 2-3, în deplasarea de la Periam.
România
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor.
România
Un report cumulat care depăşeşte 9,25 milioane de lei (peste 1,85 milioane de euro) este în joc la tragerea Noroc de duminică, în timp ce la Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de 2,8 milioane de lei (peste 563.700 de euro), informează Loteria Română.
ARADON Sport local
ARAD. Faza zonală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar-Cupa Tymbark Junior Under 10, Fete și Băieți, are loc luni, 30 aprilie, de la ora 10, pe terenul Şega.
UT Arad
Antrenroul lui „Poli” Iași, Tony Da Silva. „Trebuie să vedem bărbăția jucătorilor. Trebuie să avem cojones!” Mircea Rednic, mult mai ponderat, după ce UTA a scăpat de orice grijă.
Local
ARAD. Inspectoratul de Poliție al Județului Arad a anunțat, în această dimineață, reținerea pentru 24 de de ore a lui Cosmin Mladin, după ce acesta a fost prins drogat la volan pe data de 9 aprilie.
1
Local
Navracsics Tibor – ministrul Dezvoltării Regionale din Ungaria, Kelemen Hunor – președintele UDMR, Marko Bela – fost președinte UDMR, alături de oficialitățile locale, au luat parte la evenimentul organizat sâmbătă, 27 aprilie, cu ocazia împlinirii a două decenii de la reamplasarea Statuii Libertății în centrul orașului Arad.
4
Citiți principiile noastre de moderare aici!