Asta deoarece vecinii maghiari nu permit circulaţia autovehiculelor grele pe perioada weekend-urilor pe teritoriul Ungariei. Aşa că şoferii s-au aşezat la cozi şi au aşteptat deschiderea frontierei. Iar aşteptarea a fost şi mai lungă, ţinând cont că în Ungaria s-a sărbătorit a doua zi de Rusalii, circulaţia fiind interzisă şi luni. La fel cum se întâmplă de fiecare dată, au blocat total o bandă de circulaţie a DN 7, sensul de mers spre Nădlac. Aşa că poliţiştii au trebuit să improvizeze din nou şi au mutat traficul dinspre Nădlac spre Arad pe autostradă. „Pentru a se evita blocajele pe DN7, circulația dinspre Nădlac spre Arad a fost deviată pe autostrada A1 pentru tot traficul, în timp ce pe sensul opus a fost deviată doar pentru traficul ușor, de la Pecica la Nădlac”, a declarat Ovidiu Liber, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad, pentru Mediafax. Poliţiştii din teritoriu estimează că situaţia ve reveni la normal de abia miercuri dimineaţă, traficul urmând să fie „gâtuit” până atunci pe DN 7, în apropiere de Nădlac.
Un nou blocaj în trafic pe DN 7
Reactualizat la:
Şoferii de camioane nu s-au dezis nici în acest weekend. La fel cum fac la fiecare sfârşit de săptămână, tiriştii s-au aşezat la coadă la Nădlac încă de sâmbătă pentru a ieşi cât mai repede din ţară.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
Local
Polițiștii le-au vorbit copiilor despre bullying, riscurile unor comportamente cu tendințe infracționale, consumul de alcool și droguri.
UT Arad
Elevii lui Mircea Rednic au câștigat cu 2-0, profitând și de evoluția slabă a moldovenilor.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 28-04-2024 sunt următoarele:
Local
Totodată, a fost depusă și lista candidaților PSD Arad la Consiliul Local Municipal.
Local
Poliștii arădeni au desfășurat, în weekendul de Florii, acțiuni de amploare în municipiu și județ, încheiate cu amenzi de peste 100 de mii de lei.
Local
ARAD. Un tânăr de 17 ani, suspectat că a furat un telefon în Gara din Arad, a fost identificat și reținut de polițiștii de la transporturi. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar poliția continuă documentarea activității sale infracționale.
Local
Zeci de producători locali, meşteşugari, bijutieri, cofetari şi brutari şi-au expus produsele în incinta Domeniului Regal.
2
Local
ARAD. Pompierii militari au fost solicitați să intervină duminică, în jurul orei 13:30, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale din Vladimirescu.
UT Arad
FCSB merge în marea finală, după ce arădenii au condus 3-1, dar au pierdut 6-4!
Citiți principiile noastre de moderare aici!